Pedepse aspre pentru cei care vând artificii fără autorizație

384
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase i-au luat în vizor, în această perioadă, pe comercianții de produse pirotehnice: artificii, petarde, pocnitori etc.
În cadrul acțiunii "Foc de artificii 2009", oamenii legii îi verifică pe toți cei care vând astfel de produse, sancțiunile pentru cei care nu respectă reglementările în domeniu mergând de la amendă până la pedeapsa cu închisoarea.
Prima fază a operațiunii a declanșat pe 25 noiembrie și va continua până pe 20 decembrie, în această perioadă făcându-se autorizarea persoanelor fizice și juridice pentru comercializarea de artificii. Până în prezent au fost autorizate 23 de societăți comerciale în județul Constanța.
Cu 1 decembrie a debutat și faza a doua, care constă în verificarea persoa-nelor care vând produse pirotehnice.
Potrivit polițiștilor, cei care încalcă prevederile legii în domeniu riscă amenzi de la 100 la 5.000 lei sau pedepse cu închisoarea de la trei luni la un an.
Ca noutate pentru acest an, comer-cianții nu vor mai avea voie să vândă artificiile în stradă, ci doar în spații închise, special amenajate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5186 secunde