"Săptămâna polară" pentru elevii militari

Pe urmele românului care a ajuns pe schiuri la Polul Nord

269

Articole de la același autor

Un eveniment de excepție, menit a sărbători împlinirea a 500 de ani de la descoperirea Strâmtorii Magellan și 200 de ani de la atestarea Antarcticii s-a desfășurat, zilele trecute, la Colegiul Militar "Dimitrie Cantemir", avându-l printre protagoniști pe comandorul Marian Săvulescu, reprezentant al Forțelor Navale Române. 


Elevii Colegiului Național Militar "Dimitrie Cantemir" au avut invitați de seamă: dr. Florica Topîrceanu, cercetător științific la Institutul de virusologie al Academiei Române, membră a comisiei naționale pentru cercetări antarctice, pe comandorul Marian Săvulescu, șeful Oficiului Instrucție la Statul Major al Forțelor Navale, și pe Mariana Ioanițescu, pictor și biolog. 
De două ori pe an, la echinocțiu, primăvara și toamna, ceea ce corespunde cu începutul campaniei de explorări arctice, în zona de sud, și terminarea acestei campanii, de circa șase luni, au loc diverse manifestări, la nivel internațional, încadrate sub egida "Săptămânii polare". 


Astfel, în luna septembrie, la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" din Constanța, a avut loc prima conferință pe această temă. 


"Interesul elevilor, la timpul respectiv, m-a îndreptățit să cred că și la Colegiul Militar din Breaza putem avea o astfel de acțiune, și iată-ne aici, cu suita aceasta de manifestări, cu tema principală «500 de ani de la descoperirea Strâmtorii Magellan și 200 de ani de la descoperirea și atestarea Antarcticii». Pe această temă, am avut prezentări despre Emil Racoviță, primul biolog din lume care a cercetat flora și fauna din Antarctica. Apoi, am vorbit despre un alt român, care a avut o activitate laborioasă, în ceea ce privește cercetarea în Antarctica, dar nu numai: Teodor Negoiță. Acesta este primul român care a ajuns la Polul Nord în 1995, pe schiuri", mărturisește comandorul Marian Săvulescu, citat de navy.ro. 


Exploratorul român Teodor Negoiță are în palmaresul său patru expediții în Antarctica și 14 expediții în Arctica și este fondatorul primei Stații de Cercetări Științifice a Românei în Antarctica. 


"Un lucru nemaipomenit este că avem doi cercetători români, ce au adus contribuții majore în domeniul explorării Antarcticii, unul acum 120 de ani, altul acum 16 ani. În plus, acestora li se alătură două Florica Topârceanu și Elena Bocanciu, experte în biologie și biochimie, care, în 2005-2006, au făcut parte din echipa lui Negoiță și, la vremea respectivă, timp 44 de zile au trăit pe pământul înghețat al Antarcticii, pe partea de est, pe dealurile Larsemann Hills", adaugă comandorul Săvulescu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5341 secunde