Pe ce drumuri se circulă cu greutate

225
Pe ce drumuri se circulă cu greutate - iarna30100dc2cc276-1355301544.jpg

Articole de la același autor

Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române informează că până la ora 9 nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Se circulă însă în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din județele Constanța, Ilfov, Ialomița, Brăila, Argeș, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș, Maramureș, Sibiu, Harghita și Covasna. 


Polițiștii recomandă insistent ca, în cazul în care călătoriile cu automobilul nu sunt urgente și absolut necesare, să nu se pornească la drum. Dacă însă deplasările nu pot fi amânate, o condiție obligatorie pentru a le efectua este echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare - dezaburire funcțional etc.)


În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste prudență sporită, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum și în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, polei, gheață sau mâzgă să circule cu viteză redusă, adaptată condițiilor concrete de drum. De asemenea, este necesar să păstreze în mers o distanță suficient de mare față de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiții de siguranță, să nu frâneze sau să vireze brusc și să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.


Pentru prevenirea unor situații nedorite (accidente grave sau blocaje în trafic), este absolut necesar ca toți șoferii să respecte strict indicațiile și recomandările polițiștilor rutieri, care acționează permanent pe toate arterele rutiere din țară pe care se circulă îngreunat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Decembrie 2012
Stire din Eveniment : Cum se conduce pe timp de iarnă?
Miercuri, 05 Decembrie 2012
Stire din Monden : SMILEY, implicat într-un accident rutier
Pagina a fost generata in 0.7858 secunde