€ 4.748
£ 5.4269
$ 4.1981

Mai multe ştiri online:

Patru tineri, prinși de polițiști după ce au jefuit trei fete din Constanța

Ştire online publicată Marţi, 12 Februarie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de tâlhărie calificată, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat patru tineri, două fete și doi băieți, cu vârste între 15 și 21 de ani, din Constanța, bănuiți de comiterea faptei.


Astfel, la data de 25 ianuarie a.c., ora 21.40, cei doi băieți au fost observați de un bărbat (martor în cauză), în vârstă de 31 de ani, din Constanța, la scurt timp de la producerea faptei, care a sesizat evenimentul prin SNUAU 112.


Imediat, o patrulă a Secției 2 s-a deplasat la fața locului unde a identificat persoanele în cauză, suspectate că au participat la comiterea unei tâlhării asupra a trei fete, pe care le-ar fi deposedat de telefoanele mobile și de un portofel.


Întrucât în declarațiile celor doi băieți, dar și a celor trei fete, existau foarte multe contradicții și necorelări, polițiștii constănțeni au extins cercetările pentru stabilirea cu exactitate a producerii evenimentului respectiv.


Din verificări a fost stabilit faptul că între cei doi băieți și două dintre fete a existat un plan dinainte stabilit, prin care aceștia au înscenat tâlhăria asupra celei de-a treia fete, soră cu una dintre autoare, singura persoană vătămată în cauză.


Cei patru autori au recunoscut faptele, prejudiciul (un telefon mobil) fiind recuperat în totalitate, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată (autor băiatul de 18 ani), instigare la infracțiunea de tâlhărie caliifcată și mărturie mincinoasă (sora persoanei vătămate, de 20 de ani) și complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată (băiatul de 15 ani și fata de 21 de ani).






Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7915 secunde