Patru români, părinții și doi copii, au murit într-un accident în Ungaria. Mașina lor a luat foc după ce a fost lovită de un TIR

294
Patru români, părinții și doi copii, au murit într-un accident în Ungaria. Mașina lor a luat foc după ce a fost lovită de un TIR - accident-1572277461.jpg

Articole recomandate

O familie din România, cu doi copii, și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație, pe autostrada M5 din Ungaria. Șapte oameni au murit în total.


Totul, după ce un TIR scăpat de sub control a lovit un parapete, apoi s-a ciocnit de două mașini care circulau din sens opus și toate vehiculele au luat foc. Toți pasagerii din cele două autoturisme lovite au murit.


Ambele mașini erau înmatriculate în alte țări decât Ungaria, iar una dintre ele, marca Skoda, are plăcuțe românești de înmatriculare. În ceea ce-l privește, șoferul TIR-ului a supraviețuit accidentului. El trebuie să explice în ce condiții a scăpat camionul de sub control și în funcție de anchetă, poate fi inculpat pentru omor din culpă.


Consulatul General al României la Szeged a confirmat că patru din victimele accidentului sunt din România într-un comunicat de presă.


"Consulatul General al României la Szeged urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 28 octombrie 2019, în regiunea Csongrad, accident soldat cu decesul a patru cetățeni români.


Reprezentanții oficiului consular au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la identitatea persoanelor implicate și circumstanțele producerii accidentului.


Până la acest moment, la nivelul consulatului nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară.


Reprezentanții Consulatului General al României la Szeged monitorizează cu prioritate situația și se află în contact cu autoritățile locale, fiind pregătiți să acorde asistență consulară în vederea îndeplinirii formalităților de eliberare a documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite", se spune în comunicat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3749 secunde