PANICĂ la ISU DOBROGEA / Ce se întâmplă cu cei 200 de pompieri angajați printr-un concurs aranjat?

937
1
PANICĂ la ISU DOBROGEA / Ce se întâmplă cu cei 200 de pompieri angajați printr-un concurs aranjat? - 24ianuarieisudobrogeacondamnared-1390573050.jpg

Articole de la același autor

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au emis, astăzi, hotărârea definitivă în ceea ce privește fosta conducere a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea în dosarul întocmit pentru fraudarea unui concurs de angajare din 2007. 
Astfel, astăzi, completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Justiție a respins recursurile formulate în acest dosar, menținând decizia din 18 mai 2012, dispusă de completul de trei judecători, de la aceeași instanță.
În 18 mai 2012, generalul (r) Petre Trandafir a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare pentru instigare la fals intelectual, la doi ani de închisoare pentru instigare la uz de fals și la trei ani și șase luni de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Instanța a contopit pedepsele și a dispus ca generalul în rezervă să o execute pe cea mai grea, respectiv trei ani și șase luni de închisoare.


Alături de acesta au mai fost condamnați la câte trei ani și jumătate de închisoare cu executare fostul prim-adjunct al inspectorului șef al ISU Dobrogea, Neculai Coman, colonelul Gabriel Andrei Niculae și maiorul Gabriel Alexandrescu, pentru același tip de fapte ca și Trandafir.


Judecătorii au decis achitarea contraamiralului de flotilă Mircea Rusmănică, după ce au respins cererea procurorilor militari anticorupție de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Achitarea contraamiralului s-a făcut în baza articolului 10 litera a din Codul de procedură penală, respectiv pentru că fapta pentru care acesta a fost deferit justiției nu există.


Judecătorii i-au mai condamnat pe inspectorul șef al ISU Dobrogea, colonelul Viorel Costache, la trei ani de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.


Instanța i-a condamnat la pedepse cu suspendare cuprinse între opt luni și doi ani și jumătate de închisoare pe fostul șef al Statului Major al Forțelor Terestre București, colonelul (r) Eugen Romanescu, Costel Datcu, Marius Sorin Bugnar, Liviu Deoșlea, Marius Sorin Crețu, Florin Niculae, Mihai Adrian Bugnar, Viorel Alexu, Mihail Dănuț Gaicu, George Laurențiu Dumitrescu, Nicușor Criprian Cioroiu, Mihai Tănase și Dumitru Țâncă.


Judecătorii ÎCCJ au dispus totodată anularea a 205 foi de concurs falsificate pe numele candidaților, procesul verbal încheiat în 21 august 2007 de membrii comisiei de examen și aprobat de inspectorul șef cuprinzând rezultatele concursului de ocupare a unor posturi de subofițeri organizat la ISU Dobrogea în perioada 9 iulie 2007 - 20 august 2007, numai cu privire la mențiunile referitoare la cei 205 candidați ale căror lucrări au fost falsificate, tabelele cu rezultatele finale obținute de candidații care au susținut examenul pentru ocuparea funcțiilor de subofițer conducător auto și servant, pe subunități, în ordinea descrescătoare a mediilor, afișate la sediul ISU Dobrogea, numai cu privire la mențiunile referitoare la cei 205 candidați ale căror lucrări au fost falsificate, documentele întocmite cu prilejul încadrării la ISU Dobrogea a celor 192 de candidați ale căror foi de concurs au fost falsificate, procesul-verbal din 15 și 16 august 2007, ora 22.00, încheiat la sediul ISU Dobrogea privind predarea-primirea unei mape tip DS sigilată cu sigiliu aparținând lui Neculai Coman.


xxx
I-am contactat atât pe reprezentanții ISU Dobrogea, cât și pe cei ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru a afla ce se întâmplă, în aceste situații, cu militarii angajați în urma concursului din 2007. "Urmează să discutăm cu juriștii din cadrul ISU Dobrogea, cu cei de la IGSU, pentru a proceda în limitele legii", ne-a precizat maiorul Vlăduț Ion, prim adjunctul inspectoratului. 


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6143 secunde