€ 4.7569
£ 5.4424
$ 4.1883

Mai multe ştiri online:
Cele mai dificile misiuni ale Forțelor Navale Speciale în teatrele de operații

"Orice sfat eronat conducea la pierderi de vieți și efecte strategice dezastruoase"

Ştire online publicată Marţi, 20 Iunie 2017. Autor: Sorin HULUBEI
Centrul de Scafandri Constanța a fost reprezentat de militari profesioniști la cel mai înalt nivel al teatrelor de operații. Militarii români și-au arătat încă o dată capabilitatea și au făcut cinste țării într-un moment critic al războiului din Afganistan,




în cursul anului trecut. Căpitanul comandor Adrian Lupașcu povestește, pentru „Cuget Liber“, detaliile uneia dintre cele mai grele misiuni executate în teatrele de operații. 




Ultima misiune la care a luat parte comandantul Forțelor Navale Speciale din cadrul Centrului de Scafandri este considerată una dintre cele mai grele misiuni executate. Căpitan comandorul Adrian Lupașcu a fost desemnat drept consilier principal al generalului însărcinat cu conducerea forțelor de operații speciale din Afganistan 2016. 




„Cele mai grele misiuni pe care le-am executat au fost în teatrele de operații, în special ultima la care am luat parte, în anul 2016, și care, paradoxal, nu a implicat mediul maritim, ci mai mult cel de asistență militară și consiliere acordată unui alt stat. Am funcționat ca și consilier principal al unui general însărcinat cu conducerea și coordonarea forțelor de operații speciale, din culturi și obiceiuri diferite, acordând atenție mare în abordarea anumitor discuții și teme, toate pe fondul derulării unui război în toată regula”, a declarat căpitan comandorul Adrian Lupașcu, comandatul Unității Forțelor Navale Speciale din cadrul Centrului de Scafandri. 


O astfel de responsabilitate a apăsat din greu pe umerii căpitanului comandor, care a fost conștient în fiecare secundă că un sfat greșit adresat generalului, în calitate de consilier principal, putea conduce la pierderi semnificative de vieți omenești. În plus, Adrian Lupașcu a fost nevoit să străbată zilnic un drum cu un grad ridicat de amenințare, într-o zonă în care nu beneficia de securitate sau sprijin aerian. 




„Nu mai era vorba de un exercițiu sau o misiune executată în cadrul unei țări NATO și orice sfat sugerat eronat putea conduce la pierderi importante de vieți omenești și efecte strategice dezastruoase. De asemenea, drumul zilnic din locul de dispunere propriu până la sediul unde opera generalul în cauză îl parcurgeam pe jos, fără altă securitate sau sprijin aerian într-un mediu cu risc de amenințare foarte ridicat. Gradul de dificultate al acestei misiuni nu a fost dat de greutățile fizice pe care le-am întâmpinat, ci de stresul pe care îl implica misiunea la acel nivel și în acele condiții de război neconvențional”, a mai povestit căpitan comandorul Adrian Lupașcu. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7371 secunde