Orfani de război! Merită un viitor în care să își poată îndeplini visele

220
Orfani de război! Merită un viitor în care să își poată îndeplini visele - orfan-1578442446.jpg

Articole recomandate

Ziua mondială a orfanilor de război este marcată la 6 ianuarie, fiind instituită de organizația din Franța "SOS Enfants sans Detresss", care a dorit prin acest demers să atragă atenția comunității internaționale asupra acestui grup țintă cu adevărat vulnerabil: copiii rămași orfani în urma unui conflict, conform portalului earthtimes.org. 


În prezent, în conflictul din Afganistan sunt circa două milioane de copii rămași orfani și alți 600.000 de copii rămași fără adăpost. Circa un milion de copii suferă de sindrom post-traumatic, iar aproximativ 400.000 de copii au avut de suferit din cauza minelor antipersonal. 


Un sfert din copiii din Afganistan mor înainte să împlinească vârsta de cinci ani, conform datelor UNICEF. 
În 2015, se înregistrau zilnic circa 16.000 de decese de copii cu vârste mai mici de cinci ani, potrivit datelor statistice ale Organizației Mondiale a Sănătății. 


În anii recenți, proporția victimelor civile în conflictele la nivel mondial a crescut în mod dramatic. Datele estimative ale organizațiilor de specialitate indică faptul că ar fi vorba de circa 90% victime civile din totalul victimelor, iar dintre acestea aproximativ jumătate ar fi copii. 


În Uganda de Nord, conflictul civil, care durează de mai bine de 18 ani, a generat circa 1,6 milioane de persoane fără adăpost. 
Potrivit UNICEF, 140 de milioane de copii la nivel mondial sunt orfani, circa 250 de milioane de copii trăiesc în țări afectate de conflicte armate și aproximativ 30 de milioane de copii au fost obligați să își părăsească locuințele din cauza războiului. 


XXX 
Această zi mondială are rolul de a atrage atenția comunității internaționale asupra soartei acestor copii, fiecare dintre aceștia merită un viitor în care să își poată îndeplini visele.


(Sursa: Agerpres)




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4626 secunde