ONU ar putea interzice gloanțele de cauciuc

479
ONU are în vedere interzicerea folosirii gloanțelor de cauciuc în misiunile de menținere a păcii, după uciderea a doi protestatari în Kosovo de către jandarmi români, a anunțat, ieri, Poliția ONU din provincie, relatează Reuters.
Doi etnici albanezi care protestau au fost uciși în ciocniri cu Poliția în februarie, fiind împușcați mortal în cap, de la distanță mică, de jandarmi români care au folosit gloanțe de cauciuc de fabricație italiană. Gloanțele fuseseră fabricate în 1991 și aveau o durată de viață de trei ani.
Un raport al Poliției ONU a informat că "probabil gloanțele se întăriseră din cauza vechimii".
Șeful Poliției ONU din provincie, Richard Monk, a declarat că a cerut ONU retragerea gloanțelor de cauciuc din echipamentele unităților de Poliție. "Acum este necesar ca Departamentul ONU pentru operațiunile de menținere a păcii să fie susținut într-o decizie finală de interzicere a acestor armamente în toate misiunile ONU de menținere a păcii", a subliniat el.
Un raport al Poliției ONU din aprilie a acuzat contingentul român pentru moartea celor doi protestatari și a spus că există "suspiciunea rezonabilă că incidentul a fost unul de natură penală". Acuzații nu au fost formulate, însă, pentru că ancheta nu a identificat care dintre jandarmi a tras focurile de armă fatale.
Bucureștiul a înlocuit contingentul în martie, în pofida cererii ONU ca 11 jandarmi să rămână în provincie pe perioada anchetei.
Cazul a șocat Kosovo și a alimentat îngrijorările privitoare la reizbucnirea violențelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3746 secunde