Șoferul unei ambulanțe, depistat beat la volan de polițiștii constănțeni
560
Articole de la același autor
Polițiștii locali nu mai pot amenda șoferii în trafic. "Ei nu sunt polițiști. Corect ar fi să se numească Gardă Locală"
21 Iunie 2017
VINE URGIA ȘI LA CONSTANȚA! "Atenție! Întrerupeți orice activități în aer liber și evitați adăpostirea sub copaci"
03 Iulie 2017
Polițiștii, singurii din MAI fără salarii mărite. Sindicatele din Politie se acuză reciproc pentru esec
15 Iulie 2017
Cine se mai teme de polițiști? "Acum ne bat pe noi, urmează procurorii și judecătorii"
23 Iunie 2017
Șoferul unei autospeciale a Ambulanței, în vârstă de 62 de ani, a fost oprit pentru un control de rutină de polițiștii Biroului Rutier Mangalia, ieri, în jurul orei 19.40.
Ambulanța nu se afla în misiune și nici nu transporta vreun pacient la spital, însă oamenii legii au avut surpriza ca după testarea șoferului autospecialei, să constate că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Mai exact, Vasile Voinea avea 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal, urmând a ajunge la unitatea de parchet competentă pentru luarea măsurilor ce se impun în această cauză.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 30 Iulie 2017
Duminică, 23 Iulie 2017
LA UN PAS SĂ PROVOACE O TRAGEDIE, ÎN APELE MĂRII, LA MAMAIA / Turist cu skijet, REȚINUT de polițiști
Vineri, 21 Iulie 2017
Vineri, 21 Iulie 2017
Joi, 20 Iulie 2017
Miercuri, 19 Iulie 2017
Marţi, 18 Iulie 2017
Sâmbătă, 15 Iulie 2017
Joi, 13 Iulie 2017
Joi, 13 Iulie 2017