Șoferii indisciplinați, prinși de RADARE CU LASER!
Articole recomandate
Cu ajutorul lor, polițiștii rutieri, care au fost instruiți în cadrul unor cursuri în ceea ce privește utilizarea aparaturii, vor acționa pentru combaterea eficientă a vitezei excesive pe șosele și preîntâmpinarea accidentelor de circulație.
Astfel, polițiștii Secției de Poliție Autostrăzi din cadrul Inspectorului General al Poliției Române vor folosi un astfel de aparat radar tip pistol, având în vedere valorile de trafic în creștere și vitezele de deplasare a autovehiculelor care circulă pe aceste artere rutiere.
Celelalte 7 aparate au fost distribuite către structurile rutiere din cadrul D.G.P.M.B. și Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Argeș, Bacău, Brașov, Suceava, Prahova, Timiș, unde se înregistrează valori mari de trafic, în special la sfârșit de săptămână sau în perioada sărbătorilor sau rețeaua rutieră este caracterizată printr-un trafic intens, în special pe perioada sezonului estival /sărbătorilor de iarnă (cu ocazia revenirii în țară a cetățenilor români care au reședința normală pe teritoriul statelor membre U.E.).
Comentează știrea
Daca n-au bagat astia bani in radare cat nu s-a bagat in constructia de autostrazi.ALOO,problema nu este viteza, problema o reprezinta drumurile din Romania.Daca ii intereseaza pe politisti asa mult soarta soferilor de ce nu au facut in jumatate de secol nici o sesizare la organizatia mafiota C.A.N.D.R. sa spuna cat de proaste sunt drumurile din Romania si ca principal problema a accidentelor este starea drumurilor extraordinar de proasta pentru ca toti directorii si ministrii de la transporturi au furat.Ei, politistii, la comanda sefilor, trebuie sa aduca bani la stat cu aceste radare nu sa co ntribuie la siguranta circulatiei. Cand intra in posesia politiei radare si masini parca ar cauta sa pedepseasca soferii adevarata problema ,accidentele, nu asa se rezolva ci prin constructia de drumuri iar politistii sa iasa din birouri doar sa vegheze, e sufficient, nu doar sa dea amenzi