Șoferi penali, prinși pe străzile din Constanța

193

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru depistarea șoferilor care se urcă la volan cu diverse nereguli. Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Medgidia l-au depistat în trafic pe Marius P., de 33 ani, din localitate, în timp ce conducea pe strada Tineretului, din Medgidia. Acesta le-a prezentat oamenilor legii un permis de conducere emis de Republica Bulgaria, despre care există suspiciuni că ar fi fost eliberat în condiții ilegale, dat fiind faptul că bărbatul nu a prezentat niciun act de identitate emis de autoritățile bulgare. "Cel în cauză figurează în evidențele țării noastre ca posesor al unui permis de conducere pentru categoria B, emis la data de 04.05.2001, cu mențiunea anulat la data de 02.02.2009, printr-o sentință penală a Judecătoriei Medgidia. Din primele cercetări rezultă că autoturismul i-a fost încredințat de către un bărbat de 38 ani, din județul Vâlcea, pentru a fi condus pe drumurile publice", au precizat polițiștii. Astfel, șoferul de 33 de ani este cercetat pentru fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere cu permisul anulat. De asemenea, proprietarul mașinii este cercetat de polițiști pentru încredințarea vehiculului unei persoane despre care știe că permisul de conducere i-a fost anulat. În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Cogealac l-au prins pe Alexandru R., din localitatea Corbu, care a fost prins conducând având numerele de înmatriculare provizorii expirate din data de 16.10.2014. Acesta s-a ales cu dosar penal.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5914 secunde