Oamenii de știință, ÎN ALERTĂ. Asteroidul Apophis 99942, cu un diametru de 370 de metri, ar putea lovi Pământul

362
Oamenii de știință, ÎN ALERTĂ. Asteroidul Apophis 99942, cu un diametru de 370 de metri, ar putea lovi Pământul - apophis21704800-1548144427.jpg

Articole recomandate

Potrivit oamenilor de știință ruși, un asteroid, numit după Zeul Egiptean al Haosului și al Întunericului, se află pe un curs de coliziune cu planeta noastră. "Apophis 99942" are un diametru de 370 metri și se presupune că va trece pe lângă Pământ, de mai multe ori, în următorii 100 de ani, transmite metro.co.uk.



Cercetătorii ruși se tem că asteroidul s-ar putea ciocni de planeta noastră cu o viteză de peste 24.000 de kilometri pe oră, în anul 2068, scrie mediafax.ro. Academicienii de la departamentul mecanismelor astrale de la Universitatea din Sankt Petersburg se tem că "există posibilitatea unui număr mare de coliziuni între Apophis și planeta noastră, iar cea mai periculoasă coliziune s-ar putea produce în 2068". Totuși, șansele unui astfel de scenariu este de unu la 2.3 milioane.

Adepți ai teoriei conspirației susțin că Apophis va distruge Pământul în anul 2036, provocând astfel apocalipsa și eliminarea speciei umane. Se presupune că această previziune este sprijinită de un comunicat de presă emis de NASA. Însă, în a doua propoziție din comunicat, NASA scrie că "traiectoria recalculată arată că posibilitatea unei coliziuni s-a redus semnificativ". "Apophis este unul dintre acele corpuri astrale care au capturat atenția publicului de la descoperirea sa, din 2004", a spus Steve Chesley de la NASA.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7806 secunde