O petiție pentru demiterea lui Tudorel Toader din funcția de rector al Universității Alexandru Ioan Cuza a strâns aproape 30.000 de semnături

286
O petiție pentru demiterea lui Tudorel Toader din funcția de rector al Universității Alexandru Ioan Cuza a strâns aproape 30.000 de semnături - tudoreltoader-1559660233.jpg

Articole recomandate

Aproape 30.000 de cetățeni au semnat o petiție inițiată de comunitatea Declic pentru demiterea fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, din funcția de rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.


Comunitatea Declic susține că studenții trebuie ghidați de persoane integre și care respectă statul de drept, în schimb acesta a demis-o în mod abuziv pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA și a dezinformat oficialii europeni în legătură cu acest aspect, spunând că președintele a demis-o.


"Considerăm că domnul Tudorel Toader nu mai este de mult un reper moral în materie de educație juridică pentru viitoarele generații de absolvenți de Drept. Studentii trebuie ghidați de persoane integre, care să înțeleagă și să respecte valorile fundamentale ale statului de drept, cu o înaltă conduită morală și profesională, ceea ce rectorul Universității A.I.Cuza din Iași nu mai poate fi considerat din cauza motivelor invocate mai sus în acest sens, prin care a demonstrat că în anii de mandat ca ministru al Justiției nu a făcut decât să deservească interesele politice ale persoanelor aflate în funcții de influență pentru ca acestea să își rezolve problemele penale personale", arată petiția inițiată pe Declic.


Petiția argumentează, de asemenea, că nu a ținut cont de avizul consultativ al CSM în multe dintre acțiunile întreprinse, a creat Secția Specială de investigare a magistraților, organism profund antidemocratic și care are rolul de a pune presiune pe magistrați, care pune în pericol statul de drept într-un mod iminent, precum și că prin OUG 7 a dinamitat sistemul judiciar din România.


Reamintim că vineri au avut loc proteste chiar în timpul discursului președintelui Curții de Justiție a Uniunii Europene de la universitate.


Aceștia au intrat în Aula Magna "Mihai Eminescu" și i-au cerut demisia fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, scandând "Dați-vă demisia domnule rector", "Demisia", "Resign!".


Liga Studenților din Iași, de asemenea, i-a solicitat lui Tudorel Toader să își depună urgent demisia din funcția de rector al Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, având în vedere prejudiciile imense de imagine aduse de acesta comunității academice, și anunță faptul că "se pregătesc acțiuni de boicotare a admiterii la universitate, mulți elevi și părinți fiind determinați să nu mai aleagă cea mai veche universitate din țară, atât timp cât Toader va rămâne rector".


Sursa: hotnews.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8322 secunde