O pasăre a lovit unul dintre motoarele unei aeronave Tarom care zbura spre Madrid

335
O pasăre a lovit unul dintre motoarele unei aeronave Tarom care zbura spre Madrid - tarom-1493904065.jpg

Articole recomandate

O pasăre a lovit, joi dimineață, unul dintre motoarele aeronavei Tarom care zbura pe ruta București – Madrid, înainte de aterizarea în capitala Spaniei. Motorul a încetat să funcționeze, iar luptătorul Cătălin Moroșanu, aflat în avion cu jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, a declarat pentru News.ro că pasagerii s-au speriat, însă aeronava Boeing 737 a aterizat cu bine.


"A fost un zbor cu peripeții, am zis ca nu mai ajung întreg. O pasăre a lovit un motor, chiar pe partea unde eram noi. M-am speriat un pic. Nici nu mă mai gândeam la meciul cu polonezul, doar să aterizăm cu bine. Acum, ce frică să îmi mai fie de Lukasz Krupadziorow? Dacă am scăpat de asta, la meci nu mai am emoții. Îl bat rău", a declarat luptătorul Superkombat Cătălin Moroșanu.

După impact în interiorul aeronavei s-a răspândit un miros de ars, dar aterizarea a decurs fără probleme, a adăugat sportivul. Cătălin Moroșanu va lupta sâmbătă, la Palacio Vistalegre din Madrid, într-o gală Superkombat, unde îl va întâlni pe polonezul Lukasz Krupadziorow.

La rândul ei, Sorana Cîrstea a plecat în Spania, unde va participa la Madrid Open.

"Compania TAROM informeză că aeronava B 737 care opera cursa ROT 415 București - Madrid de astăzi 4 mai 2017 a aspirat o pasăre în motor în procedura de aterizare pe Aeroportul din Barajas. Avionul a aterizat în condiții de maximă siguranță, procedurile de debarcare decurgând normal.

Din cauza procedurilor de verificare, testare și remediere tehnică a problemelor cauzate la motor în urma impactului cu pasărea, Compania TAROM a luat decizia anulării cursei ROT 416 Madrid București. În prezent, pasagerilor li se asigură asistență la sol conform Regulamentului EC 261/2004, acestia urmând să fie rerutați. Prioritatea Companiei TAROM este de a oferi pasagerilor săi călătorii sigure", se arată într-un comunicat de presă TAROM.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8555 secunde