O femeie a născut gemeni pe un câmp de la marginea Constanței

1950

Articole de la același autor

O femeie fără adăpost, în vârstă de 28 de ani a născut fetițe gemene pe un câmp din Constanţa, undeva la periferia orașului. Toate acestea s-au întâmplat după ce tânăra a fugit din spital, fiind înregistrată şi cu probleme psihice. În prezent, ea este internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanța şi este posibil ca cele două fetițe să ajungă în grija statului, la fel ca şi ceilalţi patru copii pe care îi mai are.


„Tânăra se află încă internată în spital unde primește tratament, iar copiii sunt și ei sub supraveghere medicală. Echipele de specialiști aparținând DGASP Constanța încearcă, alături de cadrele medicale, să găsească soluții având în vedere, în primul și primul rând, interesul superior al copiilor. Scopul nostru nu este de a despărți mama de copiii săi, ci de a găsi soluții pentru ca toți trei să rămână împreună. Dacă mama va refuza în continuare măsura de protecție – oferirea unui adăpost într-un centru de tip mama și copilul, atunci vom începe toate procedurile conform legii pentru instituirea unei măsuri de protecție pentru cei doi copii”, au declarat reprezentanţii DGASPC Constanţa.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8547 secunde