Fostul cadru MAI care și-a împușcat soția:

"Nu am dorit moartea soției mele! Mai bine muream eu!"

1584
3
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au judecat, ieri, recursul împotriva arestării preventive declarat de Anton Gheorghe Stroe, fostul cadru MAI care și-a împușcat soția în cap, în cursul săptămânii trecute. Acesta a cerut eliberarea sa din arest, spunând judecătorilor că toată nenorocirea s-a întâmplat din cauza unui accident și a implorat instanța să-l lase să asiste la ceremonia de înhumare a soției sale. Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au decis ca Stroe să rămână în arest, iar cererea sa de a-i fi la căpătâi soției pe ultimul drum a fost respinsă de procurorul de caz.

Anton Gheorghe Stroe a apărut, ieri, în fața judecătorilor plângând. După ce avocata sa și, totodată, veche prietenă de familie cu familia Stroe i-a dat un calmant, instanța a judecat recursul fostului cadru MAI care, aflat la pensie, a ajuns după gratii sub o acuzație foarte gravă: că și-a omorât soția! Avocata sa, în încercarea de a demonstra calitatea umană a medicului veterinar MAI, a solicitat instanței audierea mai multor persoane, foști colegi sau prieteni de familie, care să relateze aspecte legate de relația dintre cei doi soți și să demonstreze astfel că Stroe "este un om de o moralitate ireproșabilă". Cererea a fost respinsă de judecători, apărarea depunând la dosar doar declarațiile date de mai multe persoane în fața notarului.

"Consider că nu au fost probe în apărare. Teoria pe care a susținut-o Parchetul este absolut aberantă!", a acuzat avocatul. "În fața medicului Molagean Temugin, care a venit în acea seară pentru a-i acorda îngrijiri medicale, chiar victima a spus: «Soțul meu nu este vinovat! Eu sunt vinovată că l-am speriat și l-am trezit brusc din somn!» Același lucru l-a spus și în spital, mai multor persoane ce pot veni ca martori. Personal am fost la căpătâiul ei și, de față și cu alte persoane, ea ne-a spus: «Eu sunt vinovată! Ce face Gilică (n.r. – soțul ei)?»", a mai afirmat avocata.

Ce a spus victima medicilor?

Tot avocata a povestit că Anton Gheorghe Stroe și soția sa au ajuns să locuiască în casa de la Techirghiol, deși construcția nu fusese finalizată, din cauza atacurilor hoților. "Pentru că imobilul fusese devastat în mai multe rânduri iar, în ciuda plângerilor făcute la Poliție, nimeni nu a făcut nimic, s-au hotărât să creeze aparența că în imobil locuiește, totuși, cineva. Așa că, din când în când, mergeau și dormeau acolo, deși imobilul nu era racordat la canalizare, curent electric ori alte utilități", a spus apărătorul. Tot din cauza hoților, acesta și-a procurat și arma, deși, tot potrivit apărării, Stroe avea des atacuri de panică!

În ziua în care s-a întâmplat nenorocirea, familia Stroe a sădit flori în curte și a făcut grătar. Nimeni nu ar fi crezut că, în acea casă, avea să se petreacă o tragedie.

Deși, inițial, nu a fost de acord să dea declarație, în ultimul cuvânt, Stroe a povestit ce s-a petrecut în seara respectivă: "Miercuri am dormit acolo. Pe zi am sădit flori, am făcut grătar, iar seara am fost la un vecin să văd un meci de fotbal. Am luat un pet de bere. În timpul meciului am băut patru beri. Pe la ora 22, am venit spre casă, iar pe la 22,30 m-am culcat. La 23,30 m-a trezit soția spunându-mi: «Vezi că umblă la geam». Am luat pistolul. M-am pus în genunchi, apoi în coate, nu știu cum am apăsat… Când am apăsat și am văzut că am nimerit-o pe ea am intrat în panică… Am mai tras un foc, dar departe de ea… (Stroe începe să plângă)

Vă spun că nu sunt în stare să omor nicio găină. E total eronat ce s-a reținut de procurori. Vă spun cu mâna pe inimă că nu am dorit moartea soției mele! Nu meritam soarta asta! Mai bine muream eu! Fără ea eu sunt mort… Eu am fost mereu stâlpul casei, iar ea a fost cea care m-a sprijinit", a spus Anton Gheorghe Stroe.

Nu a fost lăsat să-și ducă soția pe ultimul drum

Pentru că ieri a avut loc și înmormântarea femeii, avocata lui Stroe a cerut magistraților să îi dea voie inculpatului să o conducă pe soția sa pe ultimul drum. Cum instanța nu se putea pronunța pe o astfel de cerere, odată cu respingerea recursu-lui privind starea de arest a inculpatului, judecătorii Curții de Apel au sesizat procurorul de caz cu privire la încuviințarea solicitată. Procurorul Andrei Bodean a respins însă solicitarea lui Stroe de a participa la ceremonie, astfel că înhumarea femeii a avut loc în absența bărbatului ce i-a fost alături o viață.

Comentează știrea

Pistolaru' diliu
3 aprilie 2012
Permis port arma

Tragediile pot fi evitate daca evaluarile psihologice s-ar face de personal calificat competent.Aceste hartii pot fi date de orice eminent de la Spiru Haret si de toata cohorta de "psihologi"care au iesit cu diplome fabricate pe banda rulanta.MAI,NE MAI toti suntem oameni,avem atacuri de panica,probleme psihice iar orice alta discutie in afara de asta este nula si neavenita.CONCLUZIA ? Cel care a dat aviz sa fie in culpa si sa faca puscarie ca autor moral al faptei si o sa vedeti cum nu-si vor mai bate joc de vietile oamenilor,acesti "psihologi"de trei lei pe care ii intereseaza numai sa ia baniii.

ANDI
9 aprilie 2012
Pt. GILISOR

Dzeu este mare si va tine cont de OMENIA,DRAGOSTEA SUFLETEASCA ,si tot ce inseamna OM,fata de tine ,si vei reusi sa demonstrezi NEVINOVATIA in asa mare tragedie.Avocata D. Mocanu,va dovedi instantei ca nu ai fost in stare de asa ceva. Ceva te-a speriat,mai ales ca hotii te-au mai calcat de atitea ori.Te dorim acasa!!! FII TARE!!

Adriana
15 aprilie 2012
Pt. Dl. Doctor Stroe

A fost o onoare sa va cunoastem pe amandoi.Se va dovedi nevinovatia,lipsa intentiei si marea grija pt omul iubit. Sa va dea Dzeu putere si rabdare sa rezistati. Avem nevoie de d-voastra..Doamne'ajuta!

Răspuns la: Pt. GILISOR
Adăugat de : ANDI, 9 aprilie 2012
Dzeu este mare si va tine cont de OMENIA,DRAGOSTEA SUFLETEASCA ,si tot ce inseamna OM,fata de tine ,si vei reusi sa demonstrezi NEVINOVATIA in asa...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8634 secunde