Noutăți la Gala "Zece Oameni de Valoare pentru Constanța"

265
Noutăți la Gala

Articole de la același autor

Gala "Zece Oameni de Valoare pentru Constanța", organizată de Asociația Clubul Isis, cu sprijinul Spitalului Privat Isis, a ajuns la a cincea ediție. Prin intermediul platformei www.oamenidevaloare.ro, constănțenii și nu numai au posibilitatea de a propune (între 1 septembrie - 31 decembrie 2014) și de a vota (între 5 ianuarie - 28 februarie 2015)  oamenii de valoare ai Constanței, la oricare din cele zece categorii, care reflectă calitatea vieții sociale din județul nostru: medicină, academic, politică, lumea afacerilor, administrație, contribuție la dezvoltarea societății, cultură și artă, sport, muzică și divertisment, mass-media. La finalul a două luni de la demararea noii ediții, organizatorii spun că au fost propuse 109 personalități. Gala urmează să aibă loc în luna martie 2015.  La ediția aniversară a Galei "Zece Oameni de Valoare pentru Constanța", organizatorii vor să sprijine talentele muzicale dornice de afirmare. Astfel, cei care au voce și vor să se afirme au ocazia să concerteze în cadrul spectacolului organizat cu ocazia Galei "Zece Oameni de Valoare pentru Constanța". "Așa cum Isis naște campioni, la fel gala noastră va da viață vocilor pe drumul spre afirmare. Preselecțiile vor avea loc pe 8 noiembrie și 19 decembrie, începând cu ora 10,00, la hotel Oxford din Constanța.Candidații trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani. Fiecare concurent va interpreta o melodie de muzică ușoară românească. Negativul va fi înregistrat pe CD sau mini-disc. Înscrierea candidaților pentru preselecție se face pe adresa [email protected]. Aleasă prin votul publicului prezent în seara Galei, în sala de spectacol, cea mai apreciată voce va primi din partea orga-nizatorilor un CEC în valoare de 1.000 de euro", au comunicat organizatorii. "Adevăratele valori nu au nevoie de reclamă, dar merită să fie premiate cu o distincție. Oameni hotărâți care și-au construit cariere de excepție în diverse domenii, care au înregistrat performanțe, care ne-au depășit așteptările. Oameni care fac cinste orașului în care trăim și care ne-au asigurat notorietatea pe meleaguri îndepărtate. Renumiți printre străini, apreciați de constănțeni, marchează locul prin valoare", a subliniat dr. Mohamed Zaher, managerul Spitalului Privat Isis, organizatorul evenimentului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Octombrie 2014
Stire din Sănătate : Eveniment marca Spital Isis, la Mamaia
Pagina a fost generata in 0.3058 secunde