Noul Kona a venit la Constanța. Hyundai și-a extins gama de mașini

237
Noul Kona a venit la Constanța. Hyundai și-a extins gama de mașini - hyundai1-1511197746.jpg

Articole de la același autor

Gama Hyundai se extinde la nivel local cu noul Kona. Modelul se alătură modelelor Tucson, Santa Fe și Grand Santa Fe, devenind cel de-al patrulea membru al familiei Sport Utility Vehicle. Autovehiculul are un design avangardist și echipamente de top, fiind conceput pentru a veni în întâmpinarea clienților cu un stil de viață dinamic.

"Cu peste 1,4 milioane de unități Hyundai de clasa SUV vândute în Europa încă de la lansarea primei generații Santa Fe, Kona vine să întregească această gamă, oferind acum clienților posibilitatea de a alege, în funcție de preferințe. Noul model dispune de cele mai recente tehnologii de siguranță și confort, propulsoare eficiente, în jurul cărora se conturează un design distinctiv, cu versiuni variate de culori ale caroseriei și ale tapițeriei", a declarat Teodor Brusalis, director executiv Hyundai Auto România.

Kona are o lungime de 4.165 mm și un ampatament de 2.600 mm. În plus, beneficiază de spațiu extins pentru pasageri și bagaje, dar și de compartimente suplimentare de depozitare. Zona disponibilă pentru picioare este generoasă, atât în partea din față (1.054 mm), cât și în spate (880 mm). Portbagajul, care are un volum de 361 litri (VDA 211), poate fi extins până la 1.143 litri.

Partea frontală integrează grila tip cascadă, componentă noii identități vizuale Hyundai. Farurile duble - cu lumini de zi de tip LED amplasate deasupra farurilor cu LED, adaugă o alură impresionantă. Plafonul în doua nuanțe și paleta de 10 culori exterioare oferă 28 de posibilități de personalizare.

Comenzile pentru climatizare și controlul temperaturii sunt amplasate ergonomic pe consola centrală. În plus, volanul îmbrăcat în piele semiperforată, conferă un plus de eleganță habitaclului. Mai mult, echipamente precum: volanul încălzit, cheia inteligentă și butonul "Start" asigură confortul conducătorului auto. Scaunele dispun de reglaj electric pe opt direcții și de suport lombar reglabil pe două direcții, cele din față fiind echipate cu sistem de ventilație cu trei viteze, unic în acest segment.

Kona este disponibil în două versiuni de motoare turbo pe benzină, caracterizate printr-un cuplu mare la turații mici și un consum redus de combustibil: T-GDi 1,0 litri și 120 CP (88 kW), cu o cutie de viteze manuală în șase trepte (consum de combustibil în regim combinat: 5,2 – 5,4 l/100 km; emisii de CO2 în regim combinat: 117 - 125 g/km) și T-GDi 1,6 litri și 177 CP (130 kW), cu transmisie automată în șapte trepte și dublu ambreiaj (7DCT) dezvoltată de Hyundai, plus tracțiune integrală (consum de combustibil în regim combinat: 6,7 l/100 km; emisii de CO2 în regim combinat: 153 g/km). Tracțiunea integrală transferă până la 50% din cuplu către roțile din spate, în situații speciale (aderența scăzută), beneficiind totodată de suspensie spate multi-link, pentru mai multa stabilitate în viraje. Gama va fi extinsa ulterior cu un nou motor turbodiesel cu patru cilindri, de 1,6 litri, cuplat la o cutie de viteze manuală cu șase trepte sau automată 7DCT. În plus, în anul 2018 va fi introdusă și o versiune electrică a modelului.

Pachetul Hyundai SmartSense încorporează sisteme de siguranță precum: asistență la coliziune frontală (FCA) cu detectare pietoni; asistență la menținerea benzii de rulare (LKA) – standard; asistență pentru faza lungă (HBA); sistem de atenționare a conducătorului auto (DAW) – standard; sistem de monitorizare a unghiului mort (BCW); sistemul de avertizare pentru evitarea unei coliziuni la deplasarea în marșarier (RCCW).

Modelul oferă funcții de conectivitate variate, precum: sistemul audio standard, cu ecran tactil LCD de 5 inch, care include radio, conectivitate prin Bluetooth și USB; sistemul audio cu ecran tactil LCD de 7 inchi, care include camera video pentru marșarier cu linii de ghidare dinamică, conectivitate prin Bluetooth, Apple Car Play si Android Auto; sistemul de navigație cu ecran de 8 inch, care include camera video pentru marșarier cu linii de ghidare dinamică, conectivitate prin Bluetooth, Apple Car Play, Android Auto, abonament pe șapte ani la serviciile LIVE, hărți 3D și Lifetime MapcareTM. Mai mult, Kona dispune și de un suport pentru încărcare wireless prin inducție (standard Qi) pentru telefoane smartphone. Noul afisaj Head-Up Display (HUD) reprezintă o premieră pentru Hyundai, prin intermediul ecranului de 8 inch fiind proiectate detalii relevante în câmpul vizual al conducătorului auto. HUD asigură lizibilitate excelentă și procesare rapidă a informațiilor.

Sistemul audio realizat de Krell, o premieră pentru Hyundai, este dotat cu opt difuzoare: două cu diametrul de 20 mm, patru cu diametrul de 160 mm, unul central de 100 mm și altul de 200 mm. Krell dispune de 45 W per canal, asigurând îmbunătățirea calității sunetului în habitaclu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8165 secunde