Noi interdicții pentru fostul șef al Poliției Eforie, Gabriel Coteanu

296
Noi interdicții pentru fostul șef al Poliției Eforie, Gabriel Coteanu - coteanunoireguli-1599237824.jpg

Articole de la același autor

Magistrații Tribunalului Constanța au dispus noi măsuri restrictive pentru fostul șef al Poliției Eforie, anchetat pentru luare de mită. Comisarul șef Gabriel Cornel Coteanu a contestat măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu, iar solicitarea sa a ajuns la instanța superioară, respectiv la Tribunalul Constanța. În urma analizării, judecătorii au admis în parte contestația și au dispus modificarea interdicției privind exercitarea profesiei de polițist.

"Admite, în parte, plângerea formulată de inculpatul Coteanu Cornel Gabriel împotriva ordonanței nr. 48/P/2019 din 31 august 2020 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNS – ST Constanța, în sensul că modifică obligația instituită la lit. H, din aceea: "să nu își exercite profesia de polițist, implicit prerogativele funcției de șef al Poliției Eforie" în obligația "să nu exercite prerogativele funcției de șef al Poliției Eforie sau oricărei alte funcții în cadrul Poliției Eforie, precum și interdicția exercitării unei funcții operative în cadrul M.A.I.". Respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii controlului judiciar", se arată în decizia magistraților, care este definitivă.

În consecință, comisarul șef Gabriel Coteanu poate fi în continuare polițist, pe durata anchetei, dar nu la Eforie și nu în operativ (nu poate lucra în dosare penale și nu poate patrula), ci numai la departamente precum logistică, cabinet etc.

Comisarul șef Gabriel Coteanu este acuzat că în vara anului 2019 și în sezonul actual ar fi primit, în mod repetat, sume de bani pentru a permite și proteja comerțul clandestin din stațiunea Eforie. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3327 secunde