Niciun camion românesc nu va intra joi în Ungaria

Marţi, 30 Octombrie 2012
181
Autoritățile de frontieră din Arad anunță că automarfarele nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei joi, când în această țară este zi nelucrătoare pentru că se celebrează Ziua tuturor sfinților, camioanele urmând să staționeze pe teritoriul României.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția de Frontieră Arad, "ca urmare a faptului că în Ungaria data de 1 noiembrie a fost declarată zi nelucrătoare (se sărbătorește Ziua tuturor sfinților), pe teritoriul statului vecin vor intra în vigoare restricțiile de circulație pentru autovehiculele de mare tonaj în intervalul de timp 31 octombrie ora 23.00 (ora României) - 1 noiembrie ora 23.00 (ora României)".

Conform sursei citate, au fost luate măsuri pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere de la granița cu Ungaria, care vor fi aplicate în momentul ridicării restricției.

Autoritățile de frontieră vor suplimenta personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și va crește numărul arterelor de control la automarfare.

Ungaria impune restricții de circulație pentru automarfare sâmbătă și duminică și la sărbătorile legale.

Pentru că pe DN 7, la intrarea în orașul de frontieră Nădlac, ar putea staționa din nou sute de camioane pentru a trece granița, și Poliția Rutieră Arad a anunțat că va mobiliza echipaje mobile în zonă, la nevoie urmând să redirijeze traficul de autoturisme prin Semlac-Șeitin.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3299 secunde