€ 4.726
£ 5.3065
$ 4.2193

Mai multe ştiri online:

Neversea 2018. Povestea s-a încheiat. Ne vedem la anul!

Ştire online publicată Marţi, 10 Iulie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Povestea s-a încheiat la Neversea 2018. Au fost patru zile și patru nopți magice, pe Plaja Modern din Constanța, cu multă muzică bună, cu soare, dar și cu ceva ploi, și cu foarte multă distracție. În cele patru zile de festival traficul total a fost de peste 210.000 de persoane, atât din țară cât și din străinătate. În festival au putut fi văzute steagurile Marii Britanii, ale Belgiei, Olandei, ale Israelului dar și steaguri de peste ocean, din Canada.


Pe scenele festivalului au urcat aproape 200 de artiști printre care Alan Walker, Hardwell, Jonas Blue, Red Foo, Aloe Blacc, Steve Angello, Galantis, John Newman, Armin van Buuren, Tujamo, The Script, Scooter și Axwell&Ingrosso. Pentru prima data în România, britanicii de la The Script au oferit un concert incredibil și au promis că vor mai veni. Peste 53.000 de fani au participat la ultima zi a festivalului Neversea, care a adus pe scena principală una dintre cele mai bune trupe pop rock ale momentului, The Script. Membrii trupei și-au cerut scuze fanilor că nu au ajuns în România până acum și au oferit unul dintre cele mai impresionante concerte ale ediției din acest an a Neversea. Au fost aplaudați minute în șir, iar show-ul a fost condimentat cu multe momente care au adus o fericire de neimaginat participanților. Totul a culminat cu momentul în care solistul trupei, Danny O’Donoghue, a coborât de pe scenă în public. 


„Este pentru prima dată când venim în România și ne pare extrem de rău că nu am făcut-o până acum. Înainte să ajungem aici, am urmărit pe social media postările altor artiști din festival și nu ne venea să credem câtă lume ne așteaptă. Am găsit un public incredibil și ne-am simțit minunat pe scenă, dar și alături de fani. Promitem că vom reveni cât de curând”, a declarat solistul trupei The Script, Danny O’Donoghue.


Axwell&Ingrosso, doi dintre fondatorii trupei Swedish House Mafia, au fost printre artiștii preferați și așteptați de fanii festivalului Neversea. Au făcut un show impresionant, iar, în momentul în care s-a auzit melodia „More than you know”, fanii au cântat fiecare vers alături de cei doi DJ.


Un show plin de energie și culoare a oferit și dj-ul american Steve Aoki care și-a răsplătit fanii la final cu 12 torturi delicioase. Artistul a rămas impresionat de răsăritul de la malul Mării Negre și de căldura cu care a fost primit la Neversea. 


De asemenea, nostalgicii au retrăit în ultima zi a festivalului atmosfera muzicii anilor ’90, alături de trupa Scooter, care a oferit un concert de neuitat fanilor săi. Și trupa Vama a fost primită cu ropote de aplauze și miile de fani din fața scenei au cântat vers cu vers melodii atât de cunoscute cum ar fi „Perfect fără tine”, „Vara Asta”, „Nu am chef azi” și multe alte hituri. 


Debutul zilei cu numărul patru a fost făcut de pe scena principală de Jose Am, urmat de Paul Damixie, VAMA, The Script, Scooter, W&W, Axwell&Ingrosso și s-a încheiat cu show-ul impresionant al lui Steve Aoki. Pe celelalte scene au concertat peste 30 de alți artiști printre care Eats Everything, Jamie Jones, Dub Fx, Noisia, Stavroz, Satori, Black Coffee și mulți alții.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7679 secunde