Neptunul are cel mai mare parc de aventuri din România

3001
2

Articole de la același autor

Deschis publicului încă de la începutul lunii aprilie, primul parc de aventură de pe litoralul românesc "Paradis Land Neptun"

a fost inaugurat oficial week-end-ul trecut, prilej cu care am aflat mai multe amănunte legate de investiția ce a adus muntele la mare.

Aurelian Marin și asociatul său, Cosmin Stanciu, cei doi investitori, au povestit ce a însemnat demararea unui asemenea proiect de anvergură.

"Încă de acum cinci ani, am purtat discuții cu Romsilva pentru identificarea unei păduri care să ne permită o asemenea investiție și ne bucurăm să descoperim că a fost atât de bine primit proiectul nostru și nu le-am înșelat încrederea celor din Primăria Mangalia care ne-au sprijinit cu adevărat. După ce am vizitat toate parcurile din țară, dar și din străinătate și am navigat mult pe internet, putem să afirmăm că la Neptun se află cel mai mare parc de aventuri din România, datorită celor

14 trasee cu 200 de ateliere și 1,2 km de tiroliană. O investiție de 300.000 de euro ce se întinde pe două hectare și pe care vrem să o extindem cu marketing și la Tulcea, dar și la Varna", a mai adăugat Aurelian Marin.

Încântat de investiția pe care a inaugurat-o, primarul Mangaliei, Cristian Radu, a recunoscut că există un potențial extraordinar în sudul litoralului românesc, dar care nu a fost exploatat corespunzător.

"Poate am pierdut startul față de alte stațiuni, dar ne străduim să le ajungem din urmă și chiar să le depășim, iar ceea ce se întâmplă în acest parc de aventuri de la Neptun este doar o primă dovadă a proiectelor noastre. Urmăriți-ne, pentru că vom face lucruri interesante, în așa fel încât să ne oprim turiștii români în vacanțe acasă, și nu pe la bulgari sau turci", a spus edilul.

De asemenea, Cosmin Stanciu a făcut cunoscută și o altă latură a acestui proiect, și anume cea socială.

"Vom aduce, organizat, cu școala, copii din municipiul Mangalia care provin din familii cu venituri reduse și îi vom lăsa să se bucure de tot ce există aici, dar la prețuri promoționale, cu reduceri de 70-80%", a mai adăugat același interlocutor.

Așadar, "Paradis Land" din Neptun invită toți constănțenii și turiștii să-și testeze pregătirea fizică, dar și curajul, prețul unei astfel de aventuri fiind de 35 de lei pentru copii și 50 lei pentru adulți, pentru trei ore de activitate sportivă și relaxare în mijlocul naturii. 

Comentează știrea

catalin
8 iunie 2015

Angajare imediata !!!!! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Se lucreaza part-time sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Valabil in toate orasele !!! Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "detalii" la adresa de email [email protected]

AUREL
8 iunie 2015
PROIECT NATIONAL

Lucru pentru toti, simplu si repede! Suntem un fenomen in continua crestere! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9225 secunde