NECAZURILE POLIȚIȘTILOR . "Ne săpăm singuri groapa"

5088
7
NECAZURILE POLIȚIȘTILOR .

Articole de la același autor

Deficitul de personal din Poliție este o mare problemă în România. Primii afectați sunt oamenii legii, dar și contribuabilii. În județul Constanța există posturi de Poliție unde activează câte doi sau trei lucrători, lucru care le dă mari bătăi de cap oamenilor legii. Pe lângă faptul că munca este peste măsură, oamenii legii nici nu pot lucra în condiții normale. 


"În mediul rural personalul este foarte puțin. Asta pentru că polițiștii din comune fac aceleași lucruri ca și cei de la oraș. Înregistrează plângeri, se duc la cerce-tarea la fața locului în cazul unui eveniment, fac dosare penale, aplanează conflicte etc. Așa un polițist din mediul rural e și moașă comunală", a declarat Daniel Constantin Avasilcăi, președin-tele Sindicatului Agenților de Poliție Constanța. 


Nu de puține ori oamenii legii sunt nevoiți să intervină singuri la anumite evenimente, iar pericolele îi pândesc la orice pas. Deși există o programă în care sunt trecute planificările cu orele de muncă, polițistul este mereu în slujba cetățeanului și de multe ori intervine chiar dacă este liber. 


"Pe timpul sezonului estival sunt luați oameni din rural și repartizați pe litoral. Astfel în unele cazuri rămâne un singur om care trebuie să le facă pe toate. Aici intervine și problema programului. Deși nu ești trecut în programă ca fiind de serviciu, dacă se întâmplă un eveniment, trebuie să mergi. Dacă se întâmplă ceva grav în timpul intervenției sau pe drum, tu apari în timpul liber, iar familia în cazul unui deces nu mai primește despăgubiri. Polițistul nu poate spune că are un program. E trecut pe hârtie de dragul de a fi și atât. El este mereu la muncă. Fiind unul singur nu poate interveni după pro-cedură. Dacă mergi la un eveniment și observi că este de amploare trebuie să ceri întăriri, așa zice procedura. De cealaltă parte, omul este nemulțumit că nu intervii și că nu încerci să aplanezi conflictul. Oricum ar fi, poți greși, poți fi ultragiat etc. dacă ți se face plângere ajungi în fața unui procuror care are timp și stă cu cartea în mână și spune că nu ai respectat procedura și ai greșit", a adăugat polițistul. 


Tehnica și logistica lasă de dorit
O altă problemă a oamenilor legii din rural sunt condițiile de muncă, dar și oportunitățile. Toți cei care sunt repartizați în mediul rural încearcă să plece cât mai repede și să își găsească un post liber în oraș, atât pentru ei cât și pentru familiile lor. 


De asemenea, polițiștii se plâng că trebuie să își facă focul la sobă și lucrează în condiții inumane. Mai mult, autoturismele pe care sunt nevoiți să le conducă au atins norma de casare, astfel că își sapă singuri groapa. 


"Mediul de viață este total diferit față de cel de la oraș. Polițiștii nu le găsesc locuri de muncă soțiilor, nu își pot da copilul la o școală cu renume și trebuie să facă naveta. Trebuie să își facă focul la sobă ca să se încălzească și dacă la ușă deja asteaptă câțiva oameni ca să facă câte o plângere sau trebuie să plece la un eveniment, este nevoit să muncească în frig. Bineînțeles că autoturismele de poliție sunt mai uzate. Străzile nu sunt ca cele de la oraș și se strică mult mai repede. Unele dintre ele au atins deja norma de casare. Dacă trebuie să se facă ceva în poliție asta ar trebui, să se înceapă cu mediul rural. Dacă sistemul funcționează cum trebuie și cetățeanul va fi mulțumit. Oamenii trebuie să fie motivați și bine pregătiți și bineînțeles să aibă condiții de muncă pentru a da randament", a mai spus președintele SAP Constanța.


Comentează știrea

Mircea
3 decembrie 2015
Au fost obligati ?!?...

Pai , de ce nu s-au facut...medici ?!?

Marius
3 decembrie 2015
Mircea

E bine cand dormi linistit si altul iti asigura conditiile astea

Moga
3 decembrie 2015
Replica

Nu au fost obligati, au ales meseria asta pentru ca au simtit ca li se potriveste. Tu, Mircea, poate nu o sa mai fii atat de ironic, cand vei avea nevoie de oamenii legii, iar ei te vor ajuta....exact cat pot si cu ce au (sau nu au) in dotare. Sa nu te plangi atunci....ca nu s-au facut....medici.

Mihai
3 decembrie 2015
Politia

Ar trebui sa simtim ceva pentu Politia asta corupta? Isi merita soarta.

Param
3 decembrie 2015
Ptr Mircea

mai spala-te cu apa rece pe fata bai mircea si mai trezeste-te la realitate...si daca simti ca te depaseste un articol , cum e cazul de fata, mai bine taci, nu iti mai plati internetul si uita-te pe animal planet

Unul
3 decembrie 2015
Ptr. Mihai ș a.

Nu toți pol.sunt corupți. Daca ii faci corupți inseamna ca ai dat șpaga, ceea ce te face și pe tine un penal. Din exterior nu vedeți realitatea..vedeți ce vreți sau doar pol rutiera ...care nu reprez.la general poliția..

hugovictor
18 ianuarie 2016
Politia romana

O singura data in 16 ani de cind vin prin tara, am intilnit politisti adevarati ! La Slobozia. Veneam dupa un voiaj lung, putin obosit, si m-au oprit pentru un control de rutina. Mi-au explicat DE CE trebuie sa ma odihnesc un sfert de ora, m-au servit si cu o cafea de la termos, mi-au vorbit extrem de civilizat. Deci, se poate ! Actionau PREVENTIV. M-am simtit obligat sa merg sa le aduc cafeaua inapoi din oras, cu multumirile de rigoare. Trebuie sa recunosc ca daca m-ar fi amendat pentru vre-o trasnaie, ar fi facut-o cu delicatete si argumente. Si as fi platit fara sa cricnesc, dar,...de placere , nu obligat.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2985 secunde