Nava Școală "Mircea" a revenit în Portul Constanța, după un voiaj internațional de 2.400 de mile marine

236
Nava Școală

Articole de la același autor

Velierul Mircea, octogenara navă școală a Academiei Navale ''Mircea cel Bătrân'', a revenit joi, în Portul Constanța, după un voiaj internațional de 2.400 de mile marine, pe parcursul căruia 186 de cadeți români și germani au absolvit stagiul final de practică, fiind declarați navigatori cu acte în regulă.


Prezenți pe cheul bazei navale din Portul Constanța, comandantul Flotei, contraamiralul de flotilă Daniel Căpățână, și directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime (CNAMP), Dan Tivilichi, le-au urat bun sosit viitorilor ofițeri de marină, după ce comandantul marșului, comandorul Gabriel Moise, a prezentat raportul voiajului.


Potrivit comandorului Gabriel Moise, pe parcursul celui de-al 38-lea marș internațional de practică a cadeților, echipajul Navei Școală Mircea a străbătut cinci mări - Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Ionică și Marea Adriatică și a făcut escale în trei porturi (Pireu-Grecia, Tivat-Muntenegru și Bari-Italia), parcurgând un itinerar de 2.400 de mile marine, "în timpul căruia cadeții români și germani au avut ocazia să cunoască marea și viitoarea profesie de navigator într-un mod tradițional, învățând atât valorile camaraderie, la bordul velierului istoric, cât și asprimea vieții din marina militară".


"Instructorii de la bordul navei au transmis viitorilor marinari cunoștințele de bază necesare pentru a fi parte a unui echipaj, dar și respectul și profesionalismul de care aceștia trebuie să dea dovadă în viitoarea carieră militară, pe care și-au ales-o, iar în urma absolvirii stagiului de practică, au susținut colocviul final, în timp ce traversau strâmtoarea Dardanele, a afirmat comandorul Gabriel Moise.


La rândul său, rectorul Academiei Navale ''Mircea cel Bătrân'', comandor. ing. conferențiar Octavian Tărăbuță, a declarat că cei aproximativ 200 de membri ai echipajului, instructori și cadeți, au avut, pe parcursul voiajului internațional de practică, și misiunea de a reprezenta țara noastră și de a consolida statutul velierului istoric Mircea, de ambasador onorific al României pe mările și oceanele lumii, pe care nava-școală îl profesează cu grație de 79 de ani, timp în care a format zeci de promoții de navigatori pentru marina militară și comercială.


Nava Școală Mircea, care se află de aproape opt decenii în slujba învățământului românesc de marină, este un velier clasa A, de tip bark, cu trei arbori (catarge), înălțimea de 44 de metri și 23 de vele ce însumează o suprafață totală de 1.750 metri pătrați, pentru propulsie cu ajutorul vântului. Nava a fost construită în perioada 1938-1939 la Șantierul Naval ''Blohm & Voss'' din Hamburg, Germania. Din seria sa mai fac parte navele surori ''Eagle'' - SUA, ''Gorch Fock I'' - Germania, ''Gorch Fock II'' - Germania și ''Sagres'' - Portugalia.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0527 secunde