Naştere rară la SCJU "Sf. Apostol Andrei" Constanţa. O femeie a adus pe lume tripleţi

356
Naştere rară la SCJU

Articole de la același autor

O naștere de tripleți a avut loc în cursul acestei săptămâni la Spitalul Județean “Sf. Apostol Andrei” Constanța.  Este vorba despre doi băieței și o fetiță care s-au născut înainte de termen, la 32 de săptămâni. 


Nașterea s-a realizat prin operație cezariană. O echipă medicală complexă a contribuit la aducerea pe lume, în siguranță, a celor 3 bebeluși: Dr. Smocvin Dumitru (medic primar Obstetrică-Ginecologie), dr. Taifas Anna (medic rezident Obstetrică-Ginecologie), dr. Bănculescu Mihaela (medic primar Anestezie-Terapie Intensivă), dr. Franciuc Irina (medic primar Neonatologie),dr. Surdu Monica (medic primar Neonatologie) si Arnăutu Diana Sânziana (medic primar Neonatologie). 
Cei trei nou născuți cu greutăți cuprinse între 1,800 și 1,900 kg  vor rămâne internați în cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul secției clinice Neonatologie. 


Aceasta este prima naștere de tripleți, din anul 2012 încoace iar cei trei micuți sunt extrem de norocoși. Au parte acum de cele mai bune condiții, într-una dintre cele mai moderne secții ale Spitalului  Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța. Compartimentul de Terapie Intensivă Neonatală dispune de cele mai moderne dotări și echipamente din sud estul tarii. Acesta a fost dat în folosință la începutul anului 2021, după ce a trecut printr-un amplu proces de  reabilitare, cu sprijinul fundațiilor Vodafone România, Dăruiește Aripi și Asociației Inima Copiilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0499 secunde