Ademeniți de ofițeri sub acoperire să intre în "afaceri" cu trafic de droguri?

N-au rezistat provocărilor lui "Carlos"

797
N-au rezistat provocărilor lui

Trei tineri care sunt judecați pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri au solicitat, ieri, judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța achitarea, susținând că au fost provocați de investigatori sub acoperire să vândă canabis. Un anume "Carlos", care ar fi avut un rol deosebit de important în acuzarea băieților, este cel care i-ar fi "instigat" să culeagă cânepă sălbatică de pe câmp
și apoi s-o vândă, oferindu-le sume de bani consistente.

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au fost puși, ieri, să decidă viitorul a trei tineri care, acuzați fiind de trafic de droguri și condamnați de magistrații de la Tribunalul Tulcea la închisoare cu suspendare, au declarat că nu au avut de gând vreun moment să facă trafic cu canabis, dar, abordați, pe Internet, de persoane pe care nu le cunoșteau și care le-au oferit sume importante de bani, au picat în plasă.
Alexandru Daniel Toader, Ionuț Condurache și Doru Claudiu Turșii, din Măcin, cel din urmă minor la momentul comiterii faptei, au fost condamnați, primii doi, la câte trei ani de închisoare cu suspendare, iar ultimul la doi ani de închisoare cu suspendare, de către judecătorii de la Tulcea, pentru că au fost prinși în flagrant în timp ce comercializau, spun procurorii, aproximativ un kilogram de canabis. Mai precis, era vorba de cânepă ce crește pe câmp și pe care băieții au cules-o atrași fiind de sumele mari de bani ce le-au fost promise dacă le fac pe plac "traficanților". Alături de cei trei a fost judecat, la Tulcea, și Adrian Pruteanu, un alt tânăr care nu a mai atacat hotărârea prin care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Procurorii DIICOT de la Tulcea ne-au declarat, ieri, că dosarul a fost instrumentat de colegii lor de la Harghita, iar asta pentru că băieții au fost prinși în flagrant în zona acestora de competență. Mai mult, procurorii tulceni și-aduc aminte că tinerii s-au plâns și la instanța de fond - Tribunalul Tulcea că au fost provocați să comită fapta și că au spus că se consideră nevinovați. Nu s-a putut proba însă în niciun moment varianta cu care au venit aceștia.
"Instanța fondului nu a avut în vedere această provocare", au susținut, ieri, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța avocații celor trei tineri, care au cerut, de altfel, achitarea lor. De partea cealaltă, procurorul de ședință a spus că, din investigații a rezultat că s-a procedat legal, că flagrantul a avut loc conform procedurilor și că varianta denun-țată nu este confirmată.
În ultimul cuvânt, Alexandru Daniel Toader a declarat: "Regret fapta. Consider că dacă nu eram provocat de acel «Carlos» nu comiteam fapta". De asemenea, Ionuț Condurache a spus că nu a crezut că i se poate întâmpla ceva pentru că a cules cânepă industrială de pe câmp… "Dacă nu eram provocați nu făceam așa ceva!", a spus el.
La fel, Doru Claudiu Turșii a declarat: "Consider că dacă nu-l întâlneam pe acest Carlos nu se întâmpla așa ceva. M-a încântat că îmi dă bani…"

Judecătorii constănțeni au rămas să se pronunțe cu privire la faptele ce le-au fost reținute celor trei și să decidă dacă la dosar există elemente care să demonstreze că băieții au fost ademeniți de anchetatori sub acoperire să intre în "afaceri" cu trafic de droguri.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.684 secunde