Mobilă și jucării din China, confiscate de polițiștii de frontieră

137
Mobilă și jucării din China, confiscate de polițiștii de frontieră - ceaumaiconfisc-1398326566.jpg

Articole de la același autor

Ieri, în intervalul orar 12.00 - 14.00, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul PPF Constanța Sud Agigea, controlul a trei containere sosite din China pe adresa unor societăți comerciale cu sediile în Brăila, București, respectiv Buzău.


În primul container au fost descoperite 11.200 articole de mobilier (cuiere din plastic), iar în următoarele două containere au fost identificate 15.300 jucării pentru copii (180 figurine din pluș și 15.120 mașinuțe), susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de aproximativ 150.000 lei.


Marfa, care purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali. Polițiștii de frontieră au întocmit administratorilor societăților comerciale, doi cetățeni români și un cetățean irakian, cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani, domiciliați în municipiile Brăila, Buzău, respectiv cu reședința în București, dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de "punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", respectiv "folosire de acte nereale față de autoritatea vamală".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3163 secunde