"Mizeria" din penitenciare, ascunsă sub preș. "Vom trece la proteste, se va bloca activitatea"

2459
1
Problemele din penitenciare sunt departe de a fi rezolvate, iar gardienii se pregătesc de o nouă rundă de proteste. Este o decizie care a venit ca urmare a lipsei totale de comunicare între ministrul Justiției și sindicaliști. Anul trecut, lucrătorilor din penitenciare li s-a promis că, dacă renunță la proteste, cererile acestora vor fi îndeplinite. Doar că, promisiunile au rămas la același stadiu. 


Solicitările vizează rezolvarea urgentă a problemelor legate de condițiile de lucru improprii, deficitul de personal și plata orelor suplimentare nerecuperate. În pofida promisiunilor, condițiile de lucru din penitenciare rămân la fel de improprii pe cât sunt cele de detenție, motiv pentru care sindicaliștii cer, din nou, un plan de măsuri de îmbunătățire a acestora și un buget care să asigure implementarea acestuia. 


Cu toate că deficitul de personal este de aproape 40%, sindicaliștii îl acuză pe Tudorel Toader, ministrul Justiției, că ține, din octombrie 2017, la sertar, Memorandumul privind scoaterea la concurs a funcțiilor vacante. Având în vedere că recenta suplimentare cu 1.000 de funcții a statelor penitenciarelor este doar pe hârtie, posturile nefiind bugetate, se cere deblocarea concursurilor și finanțarea posturilor vacante. 


"Dacă nu vom avea parte de dialog, cu siguranță, se va trece la proteste, iar lucrătorii din penitenciare nu vor mai efectua ore suplimentare, ceea ce va duce la blocarea activităților din închisori. Este singura modalitate prin care putem acționa în condițiile în care Ministrul Justiției și Guvernul refuză să ne audă. Ei trebuie să-și asume aceste probleme. În luna august 2017 am suspendat protestele tocmai pentru că au promis că le vor rezolva", a declarat, pentru "Cuget Liber", Sorin Dumitrașcu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor. 


Contactați de reporterii cotidianului Cuget Liber, pentru a oferi un punct de vedere în legătură cu neregulile din sistem, reprezentanții Penitenciarului Poarta Albă nu au dorit să aibă o poziție oficială, precizând doar că aceste nereguli nu sunt o noutate și că închisoarea de la Constanța nu face rabat de la problemele ce vizează penitenciarele din restul țării. 


Nu în ultimul rând, ministrul Justiției le-a promis sindicaliștilor, la finalul anului 2017, că va promova un proiect normativ prin care datoria Guvernului față de personalul din penitenciare să fie plătită. Este vorba de peste 1 milion de ore suplimentare nerecuperate în ultimii 2 ani. 


Vineri, 9 februarie, la ora 10.00, reprezentanții Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor vor fi prezenți, la sediul Ministerului Justiției, cu lista de revendicări. În situația în care ministrul Tudorel Toader refuză, în continuare, dialogul, personalul din penitenciare va relua protestele, prin manifestații publice la sediul închisorilor, acțiuni în justiție și refuzul de a efectua ore suplimentare până la blocarea activității penitenciarelor. 


Comentează știrea

Dan
8 februarie 2018
puscariasii vor conditii de 5 stele

Asa trebuie pentru criminali, violatori, pedofili, talhari si banditii cu gulere albe: parlamentari, primari, functionarasii , politistii si medicii banditi si hoti trebuie pedepse mici si conditii de 5 stele in puscarii, iar noi ceilalti, fraierii traim in mizerie si le platim salariile si concediile de 5 stele de pe la puscarii, intr-o tara din care se emigreaza masiv din cauza saraciei, unde exista copii si adulti care rabda de foame , unde se impoziteaza saracia si se imbogatesc mafiotii bugetari.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3729 secunde