Mai multe ştiri online:

Misiuni secrete. Cum se antrenează "SEAL-ul" românesc

Ştire online publicată Marţi, 04 Noiembrie 2014. Autor: Andreea ILIESCU
Despre scafandrii de luptă nu se cunosc prea multe lucruri. Sunt militari extrem de bine antrenați, a căror pregătire presupune, pe lângă tehnicile militare, și parașutismul, alpinismul, lucrul cu armele, tehnici de apărare și atac și de supraviețuire. 


Americanii „laudă” trupele SEAL cu fiecare ocazie. Acest lucru este vizibil și din pricina zecilor de filme de acțiune, ficțiune sau inspirate din fapte reale făcute de SUA. Totuși, în comparație cu ei, despre scafandrii militari GNFOS din Constanța se cunosc prea puține. 


Cel puțin cinci ani de pregătire 
Salturi în apă de la mare înălțime, coborâri în rapel din elicopter și salvări din apele învolburate ale mării sunt misiunile obișnuite ale scafandrilor militari din cadrul Forțelor de Operații Speciale. Însă cum este primul contact cu apa, de la zeci de metri înălțime? Răspunsul ni-l oferă chiar comandantul FOS, căpitanul comandor Adrian Lupașcu. „La început este adrenalina, nu simți cât de rece este apa. Apoi, când apa începe să intre în costum, apare senzația de frig, însă te obișnuiești repede. Noi folosim costumele umede, pentru că avem mai multă libertate de mișcare”, precizează cpt. comandor. Selecția este extrem de riguroasă. Maximum doi din zece scafandrii reu-șesc să facă parte din Forțele de Operații Speciale. Asta pentru că, aici, cuvântul cheie este exigența. „Pentru o misiune reală îți trebuie ani de pregătire. Trebuie să ai deja toate aptitudinile, cele fizice, cum trebuie să te miști prin apă, ce trebuie să faci, acestea sunt lucruri pe care trebuie să le știi deja. Nimeni nu merge din prima într-o misiune reală. Îți trebuie cel puțin cinci ani de cursuri și pregătire”, explică Adrian Lupașcu. 


Cum e cu armele care trag în apă 
Scafandrii militari FOS au în dotare mai multe tipuri de armament, printre care și un pistol Glock, cu care se poate trage chiar și sub apă. Totuși, spun militarii, lucrurile nu sunt chiar așa cum se văd în filmele de acțiune. „Putem trage cu pistolul sub apă, însă este ineficient. Am făcut multe tipuri de exerciții, însă sub apă pistolul Glock nu are eficiență decât de foarte aproape. Dacă vreau, de exemplu, să nimeresc o persoană nu va avea efectul care trebuie. Numai în filme se vede cum cineva trage în apă, iar gloanțele nimeresc persoana sau trec cu viteză pe lângă aceasta. În realitate nu este așa. Sunt tot felul de teste făcute, iar cu cât calibrul este mai mare, cu atât mai puțin se duce în apă”, explică comandantul FOS. Cu alte cuvinte, s-a dovedit că dacă o persoană vrea să te împuște și te-ai aruncat în apă, nu vei păți nimic. O armă care trage pe uscat, de la o mie de metri, în apă nu va „zbura” mai mult de cinci metri. 


„SEAL-ul e SEAL“ 
Adrian Lupașcu a participat, în SUA, la un curs pentru scafandrii de luptă, în Florida. Spune că acea experiență l-a schimbat. „Am urmat cursul SEAL (n.r. Sea, Air, Land). Este cel mai dur curs din lume. Vă spun din propria experiență că SEAL-ul este SEAL. Acolo, totul se desfășoară la limită. Ceea ce făceai azi nu mai făceai și mâine, erau lucruri din ce în ce mai grele și mai complexe. Este foarte greu să te pregătești la fel ca cei din trupele speciale ale SUA, dar încercăm să impunem și aici aceste standarde”, conchide cpt. comandor Lupașcu. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Cultură-Educație
luni, 18 martie Foto : SIMULARE BAC 2019. Ce subiecte au primit elevii la proba de limba română 17031 vizite, 0 comentarii SIMULARE BAC 2019. Ce subiecte au primit elevii la proba de limba română
Sport
ieri, ora 10:18 Foto : Doliu în sportul constănțean. A murit un mare arbitru 6138 vizite, 0 comentarii Doliu în sportul constănțean. A murit un mare arbitru
Actual
marti, 19 martie Foto : Român "angajat" ca sclav personal pentru fiul unui milionar din Anglia 5292 vizite, 0 comentarii Român "angajat" ca sclav personal pentru fiul unui milionar din Anglia
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 3.9939 secunde