X
X
Mai multe ştiri online:

Misiune aviatică deasupra Mării Negre. Porțile de Azur văzute din elicopterul Puma

Ştire online publicată Marţi, 30 Decembrie 2014. Autor: Cuget Liber Online.
Pe aerodrom ninge cu nuferi. Elicopterele escadrilei 141, ancorate pe locurile de parcare, cu palele elicelor husate și legate de roți, seamănă mai degrabă cu niște păsări zgribulite, cu penele aripilor aplecate sub greutatea zăpezii. Nu se zboară.

Comandantul de escadrilă, locotenent-colonelul Mihai Fitcal stă relaxat la birou, având în față harta meteorologică. Sunetul strident al telefonului îl scoate parcă din amorțeală. Imediat a auzit vocea directorului Grupului de foraj marin, inginer Panu Dumitru.

- Să trăiți! Vă rugăm să interveniți la superiorii dumneavoastră pentru executarea unui zbor la platforma "Gloria".

- Ce zbor? a întrebat comandantul. Nu vedeți ce-i afară?

- Avem o situație deosebită la platformă. Trebuie să ducem acolo niște specialiști în foraj.

Fitcal s-a lăsat în scaun, trecându-și mâinile prin păr. Și-a aprins o țigară. Apoi a raportat Comandantului Aviației.

- Domnule general, avem o solicitare de la Grupul de foraj marin. Vor să executăm un zbor la platformă.

- Mihai, i-a zis generalul, eu nu-mi pot lua răspunderea unui asemenea zbor. În toată zona de est nu zboară nimeni. Las la aprecierea ta.

- Mergem, a spus comandantul fără să stea mult pe gânduri…

Pregătirea și decolarea

Comandantul escadrilei a deschis ușa biroului, a mers la sala de pregătire a piloților și a ordonat:

- Goreac și Luca la echipare. Zburăm la platformă.

Cei doi, căpitanul Constantin Goreac și locotenentul-major Mihai Luca, au primit bucuroși ordinul și au mers în sala de echipare.

La sfârșit mi s-a adresat mie.

- Locotenente, echipează-te că mergi și tu cu noi.

- Am înțeles!

Ne-am deplasat către elicopterul PUMA 09, portocaliu, echipat cu flotoare pentru zborul deasupra mării. Eram echipați în costumele de supraviețuire pe mare. Zăpada continua să cadă uniform pe alee.

Pornirea motoarelor, uruitul lor, dă, deodată, mișcări bruște, legănate, elicopterului. Mâinile piloților sunt pe comenzi: manșe și manete de pas. Simt desprinderea de sol ca un cântec, o melodie ce mi-o închipui mereu, dar pe care nu aș putea s-o redau niciodată.

Aterizarea în port

Virăm spre Dana 34 a portului Constanța. Clădirile orașului se profilează lent în foarfeca ștergătoarelor de parbriz. Pare că cineva desfășoară în calea noastră o hartă în relief. Acul altimetrului cade ușor. Fitcal lovește cu palma maneta de scoatere a trenului de aterizare. Roțile pocnesc sec sub fuzelaj, iar mecanicul "taie" câteva contacte. Manevra de aterizare se execută cu atenție și îndemânare. Vizibilitatea e mică. Se vede, mai mult se ghicește, cercul alb-roșu unde trebuie puse roțile. PUMA, căruia îi mai spuneam și portocala datorită culorii fuzelajului, aterizează lin. Cei pe care trebuie să-i transportăm se apropie de elicopter. Urcă, unul câte unul, îmbrăcându-și vestele de salvare din mers…

Urmează decolarea, pe un cerc imaginar, către platforma de foraj marin "Gloria" aflată la 138 km în larg, la travers Constanța. După decolare, mecanicul îmi oferă locul lui, între cei doi piloți. Zăpada ne dă mult de furcă. În jur, cu toată strădania mea, nu văd nimic. Parcă simțindu-mi îngrijorarea, spre a mă liniști, comandantul comunică prin radio celor de la sol: - Pe traiectul de zbor, totul normal la bord!

Și acum, ca în atâtea alte zboruri deasupra mării, îi privesc atent pe piloți. Caut să le surprind gesturile firești, manevrele sigure și, mai ales, să le descopăr zâmbetul larg înflorit pe chipul fiecăruia când platforma apare în zare. Dar în condiții atât de grele nu s-a mai zburat și cei din echipaj au întipărită în cutele strânse ale frunții acea încordare care nu are nevoie de explicații. Murmur:

- Nu se vede nimic… mare sau cer.

- Puțină răbdare, locotenente. Vei vedea ceva neobișnuit, mă asigură comandantul. Ceva de domeniul fantasticului.

- Nu înțeleg! Ce poate fi "fantastic" pe o asemenea vreme?

- Peste puțin timp vei înțelege și îți vei da seama de ce meseria noastră are o frumusețe cosmică.

Din instinct mi-am strâns încheietorile vestei de salvare. Pofta mea de a pune întrebări a încetat brusc. În colțurile geamurilor zăpada se depusese straturi, straturi. Privesc afară, în abisul ce se colorează când roșu când cenușiu. Acul altimetrului indică înălțimea de 400 metri. Cu respirația tăiată privesc cum cenușiul devine din ce în ce mai negru. Negru ca smoala. Mai întâi cred că visez, apoi realizez imediat unde sunt și văd că jocul de lumini are loc sub ochii mei. Un joc pe care este imposibil să-l descrii. Negrul se schimbă în diferite nuanțe, mai închis mai deschis. Ochiuri mici și albe se rotesc în jurul elicopterului. Razele soarelui aruncă prin aceste ochiuri săgeți de foc. Ca prin minune, ninsoarea încetează… În acel moment cerul deschide în fața noastră, într-o explozie neînchipuită a luminii, două porți imense, uriașe. Dincolo de aceste porți, cerul se vede senin, iar marea apare sub noi de un albastru deschis. Fără să vreau, amintindu-mi de vorbele comandantului Fitcal, am strigat: - Extraordinar: PORȚILE DE AZUR!

NELU ENACHE - Asociația Română pentru Promovarea și Istoria Aeronauticii - Filiala Constanța 

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.6946 secunde