Mircea Negulescu rămâne sub control judiciar. Decizia ICCJ este definitivă

90
Mircea Negulescu rămâne sub control judiciar. Decizia ICCJ este definitivă - 61940273-1533039266.jpg

Articole recomandate

Instanța supremă a decis, marți, să respingă contestația formulată de Mircea Negulescu la măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, în dosarul în care fostul procuror este cercetat pentru participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare și complicitate la infracțiunea de represiune nedreaptă. Decizia ICCJ este definitivă.

"Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul Negulescu Mircea împotriva ordonanței din data de 27.07.2018 emisă în dosarul nr. 19/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința din camera de consiliu, azi, 31 iulie 2018", este decizia ICCJ în cazul contestației formulate de Mircea Negulescu.

Mircea Negulescu a contestat la Înalta Curte de Casație și Justiție măsura controlul judiciar, după ce Parchetul General a anunțat vineri că atât el, cât și fostul șef al DNA Ploiești Lucian Onea au puși sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile într-un dosar în care este cercetat pentru participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare și complicitate la infracțiunea de represiune nedreaptă. Negulescu a declarat că a contestat măsura controlului judiciar impusă de Parchetul General deoarece la audieri procurorul nu i-a oferit dreptul la un avocat din oficiu.

În sala de judecată, Mircea Negulescu a declarat că procurorii de la Parchetul General i-au încălcat dreptul la apărare, informează Agerpres.

"Pe tot parcursul urmăririi penale, din 23 iunie 2018, mi-a fost încălcat dreptul la apărare de către organul de urmărire penală. Din acte puteți observa că, pe 23 iulie, a fost extinsă urmărirea penală și continuată in rem față de o nouă infracțiune. Apoi, s-a continuat urmărirea penală in personam pe 24 iulie, iar pe 25 iulie am dobândit calitatea de inculpat, fără ca înainte să-mi fie adusă la cunoștință calitatea de suspect. Abia în data de 27 iulie mi s-a adus la cunoștință. Extinderea a fost bazată pe un proces verbal de sesizare din oficiu. Ordonanța prin care s-a dispus controlul judiciar este lovită de nulitate absolută, deoarece când mi s-a adus la cunoștință am cerut organului de urmărire penală termen pentru a-mi construi apărarea. Mi s-a refuzat, deci invoc un motiv de nulitate", a afirmat Negulescu.

El a precizat că a indicat în plângere motivele de netemeinicie.

"Faptele pretins comise au fost săvârșite în anul 2015, statutul meu personal și profesional s-a schimbat în totalitate, nu mai activez în procuratură de un an și cinci luni, nu există pericolul social, sunt suspendat din funcție. În toată perioada din 2015 până acum, persoanele care fac acuzații au ieșit public și au pus presiune. Este evident că restrângerea drepturilor și libertăților în cazul meu este netemeinică. Am grad de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 2009, am fost procuror inspector. Am venit mereu la Parchet, am mers la acțiunile disciplinare (...) Sunt emoționat, după 20 de ani de magistratură am ajuns în poziția de inculpat în fața dumneavoastră", le-a spus Negulescu judecătorilor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 27 Martie 2018
Stire din Eveniment : Mircea Negulescu, la DNA
Pagina a fost generata in 0.8371 secunde