Mircea Dușa: "Modernizarea Armatei, țintă a perioadei următoare"

Marţi, 06 Ianuarie 2015
116
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat, astăzi, la ceremonia de învestire în funcție a noului șef al Statului Major General, că unul dintre obiectivele conducerii armatei în perioada următoare este îndeplinirea obiectivelor de modernizare și înzestrare a armatei.
Potrivit Mediafax, ministrul Dușa a spus că trebuie avut în vedere de asemenea creșterea capacității operaționale a armatei și modernizarea acesteia, avându-se în vedere inclusiv noul context de securitate din zonă ca urmare a crizei din Ucraina.
Dușa a menționat totodată că trebuie să fie îndeplinite obiectivele stabilite la summit-ul NATO din Țara Galilor, cele din programul și politicile de securitate și apărare europeană, el adăugând că este foarte important și parteneriatul strategic cu SUA și obiectivele pe care România le are de realizat în ceea ce privește baza de la Deveselu și aeroportul de la Fetești.


Pagina a fost generata in 0.1723 secunde