Mircea Băsescu are voie să părăsească Constanța

178
Mircea Băsescu are voie să părăsească Constanța - basescueliber-1439402841.jpg

Articole de la același autor

Fratele fostului președinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, și Marian Căpățână s-au aflat, ieri, în fața magistraților Tribunalului Constanța, unde s-a judecat prelungirea măsurii preventive. Completul a decis ca Mircea Băsescu să nu iasă din țară decât cu acordul instanței, lucru valabil și pentru cel de-al doilea inculpat, Marian Căpățână, aceștia având până acum obligația de a nu părăsi localitatea. 


Mircea Băsescu și Marian Căpățână sunt cercetați pentru trafic de influență, respectiv complicitate la această infracțiune. Băsescu este acuzat că, în 2012, a primit de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, sute de mii de euro. Banii erau pentru ca acesta să scape de închisoare. Intermediarul mitei ar fi fost Căpățână.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3552 secunde