Ministrul Tobă a cerut Consiliului de Etică să îi verifice teza de doctorat

420
Ministrul Tobă a cerut Consiliului de Etică să îi verifice teza de doctorat - toba-1448560240.jpg

Articole recomandate

Ministrul de Interne, Petre Tobă, a cerut Consiliului de Etică din cadrul Ministerului Educației să îi analizeze lucrarea de doctorat, informează romanialibera.ro.

Petre Tobă a cerut, acest lucru în contextul informațiilor privind un posibil plagiat în cazul tezei lui de doctorat. Consiliul de Etică nu primise, joi, până la ora 14.00, nicio sesizare privind un posibil plagiat al lucrării de doctorat a noului ministru de Interne.

Ulterior, la sediul instituției a fost înregistrată o cerere a ministrului Tobă, care a solicitat să îi fie verificată lucrarea de doctorat.

Potrivit surselor citate, în prima ședință a Consiliului de Etică va fi luat în discuție acest caz și se va face o analiză asupra lucrării de doctorat a ministrului de Interne.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, joi, legat de acuzațiile apărute în presă potrivit cărora ministrul de Interne, Petre Tobă, și-ar fi plagiat teza de doctorat, că, dacă "va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o singură soluție".

"Obiectivul de integritate este fundamental și un obiectiv la care premierul și Guvernul țin foarte mult. Dacă va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o singură soluție. Vom vedea verdictul și vom avea și soluția", a spus Dan Suciu, precizând că nu s-a discutat în Guvern acest subiect.

Noul ministru de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliția Română în ultimii trei ani, se alătură listei cu demnitari suspectați că și-au plagiat tezele de doctorat, potrivit Press One, care scrie că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi copiate din diverse lucrări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8777 secunde