Militarii, îndemnați să-și trimită rudele să protesteze în locul lor

8869
2
Militarii, îndemnați să-și trimită rudele să protesteze în locul lor - militarii-1489768337.jpg
Peste 1.000 de polițiști au protestat joi în fața Ministerului Afacerilor Interne și la Ministerul Muncii, nemulțumiți de proiectul de lege privind salarizarea unitară. Despre proiectul de lege șefii sindicatelor spun că nu există în integralitate, fiind prezentate doar fragmente din ceea ce se dorește a fi legea salarizării unitare. Polițiștii amenință cu proteste în continuare, iar în cazul în care cererile acestora nu vor fi îndeplinite ar putea fi luată în calcul, în premieră, varianta unei greve, deși acest lucru este interzis de lege. 


"Nu vor să aplice niciun fel de majorări salariale începând cu 1 martie. Noi am declanșat toate procedurile, avem autorizări și ne pregătim de proteste. Nu avem altă opțiune. Am primit bucăți din Legea salarizării unitare și nu poți să faci o evaluare clară și să tragem niște concluzii corecte. Nu știu ce se va întâmpla dacă cererile nu sunt îndeplinite. Noi nu avem dreptul la grevă, nu avem voie să întrerupem munca, din punct de vedere legal. Totuși, în cazuri extreme se impun măsuri extreme, dar sper să rămânem în zona de echilibru", a declarat pentru "Cuget Liber", Dumitru Coarnă, președintele SNPPC. 


Militarii nu au fost uitați de către liderul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. Întrucât aceștia nu-și pot apăra drepturile protestând, Dumitru Coarnă îndeamnă cadrele militare să-și trimită rudele la miting, în calitate de reprezentanți. 
"Militarilor nu li se acordă salariul de bază minim brut conform HG1, ceea ce înseamnă că hotărârea de Guvern nu este respectată. Singura opțiune a militarilor este să-și trimită rudele, frații, surorile la protestul nostru. Ei nu pot fi prezenți la miting, dar își pot trimite reprezentanți", ne-a mai declarat Dumitru Coarnă. 


Comentează știrea

cristi
18 martie 2017
militarii

VA MULTUMIM D-LE COARNA .militarii mapn.

Ion
19 martie 2017
HG 1/ 2017

RESPECT SI ONOARE DIN PARTEA MILITARILOR.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.433 secunde