Mii de produse contrafăcute din China, confiscate în Portul Constanța

215
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit în două containere sosite în portul Constanța Sud Agigea, pentru două societăți comerciale administrate de un cetățean român, respectiv un cetățean chinez, peste 12.000 produse cosmetice și 420 seturi lenjerii de pat, ce purtau însemnele unor mărci renumite.

Controalele au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Cele două containere au sosit din China. Unul dintre ele trebuia să ajungă în municipiul Timișoara, la o firmă administrată de un cetățean român, în vârstă de 32 de ani. În urma controlului au fost descoperite 12.232 produse cosmetice (rujuri, farduri, fond de ten), contrafăcute, cu o valoare totală de 350.000 lei dacă ar fi fost originale.

Celălalt container reținut era pe numele unei societăți din județul Ilfov, administrată de un cetățean chinez, în vârstă de 40 de ani. În interior au fost descoperite 420 lenjerii de pat contrafăcute, cu o valoare totală de 105.000 lei dacă ar fi fost originale. În ambele cazuri, bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.384 secunde