Mii de parfumuri și articole de îmbracăminte, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate

Duminică, 22 Septembrie 2019, 13:50
135
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit în acest sfârșit de săptămână, aproximativ 1.900 de parfumuri și articole textile, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean turc și un cetățean bulgar au încercat să le introducă ilegal în țară.


În data de 21.09.2019, ora 07.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Calafat s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, cetățeanul bulgar I.S., în vârstă de 22 de ani, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile și cosmetice, din Bulgaria pentru Marea Britanie.


Acționând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă au fost descoperite nouă colete care conțineau cantitatea totală de 1.300 parfumuri care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.


La cercetări, cetățeanul bulgar a declarat că este angajatul firmei de curierat și nu avea cunoștință despre conținutul coletelor.
*Și polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au desfășurat, în data de 21.09.2019, acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.
În cadrul verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit într-un autocar, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 590 articole textile, inscripționate cu numele unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorul bunurilor este cetățeanul turc E.M. în vârstă de 32 de ani. Acesta a declarat că intenționa să comercializeze bunurile, deși nu deținea documente de proveniență pentru acestea.


Bunurile din ambele cazuri, în valoare de 365.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare" faptă prevăzută și pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3155 secunde