Mii de pachete de țigări de contrabandă, găsite la bordul unei nave din Portul Constanța

237
Mii de pachete de țigări de contrabandă, găsite la bordul unei nave din Portul Constanța - tigaricontrabanda2-1521630349.jpg

Articole de la același autor

Ieri, în jurul orei 02.30, în Portul Constanța, o echipă comună de control, formată din polițiști de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța - Punctul de Trecere a Frontierei Constanța și C.M.I.I.T, împreună cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța și lucrători din cadrul Căpităniei Zonale Constanța, acționând în baza unei informații, a efectuat controlul specific asupra unei nave sub pavilion Sierra Leone, sosită din direcția Kiato (Grecia).


În urma controlului efectuat asupra navei, au fost descoperite ascunse și nedeclarate, în camera de control combustibil și în cabinele a doi cetățeni sirieni, A.A. și I.B., în vârstă de 25, respectiv 21 de ani, 6.019 pachete cu țigări mărcile Elegance Full Flavor Nano, Elegance Max Lights, și Elegance One Nano, de proveniență Duty Free.


Echipa comună de control a ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 42.133 lei, iar polițiștii de frontieră au întocmit pe numele celor doi cetățeni sirieni lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.1272 secunde