Mii de ornamente de Crăciun nedeclarate, confiscate de polițiștii de frontieră

80
Mii de ornamente de Crăciun nedeclarate, confiscate de polițiștii de frontieră - frontiera13626428281372974656140-1476439250.jpg
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și lucrătorii vamali au identificat în Portul Constanța Sud Agigea un container sosit din China, în care se aflau peste 6.000 ornamente de Crăciun și 4.800 articole de papetărie, bunuri în plus față de cele declarate la intrarea în țară.


În data de 13.10.2016, în urma controlului efectuat de o echipă comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali în Portul Constanța Sud Agigea, asupra unui container sosit din China, pe adresa unei societăți comerciale cu sediul pe raza județului Ilfov, având ca administrator un cetățean chinez, în vârstă de 45 ani, au fost descoperite 6.030 ornamente de Crăciun (brăduți, beteală, sprayuri cu zăpada artificială) și 4.800 articole de papetărie (pixuri), care nu fuseseră declarate la intrarea în țară.


Întreaga cantitate de bunuri, evaluată la 45.360 lei, a fost indisponibilizată de către lucrătorii vamali până la finalizarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de "folosirea de acte nereale față de autoritatea vamală", faptă prevăzută și sancționată de art. 272 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2156 secunde