Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoscuți martiri și eroi ai neamului

138
Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoscuți martiri și eroi ai neamului - mihai-1595346867.jpg

Articole recomandate

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretele pentru promulgarea legilor potrivit cărora Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoșcuți drept martiri și eroi ai neamului românesc.


Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domn al Țării Romanești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, martir și erou al națiunii române și pe cel privind promulgarea Legii pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan, martiri și eroi ai națiunii române și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș.


Parlamentul a decis, pe 30 iunie, că Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoșcuți drept martiri și eroi ai neamului românesc și vor fi omagiați prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter cultural-științific, transmite digi24.ro.


Deputații au aprobat, cu 240 de voturi "pentru", 18 "împotrivă" și 23 abțineri, proiectul de lege are ca obiect de reglementare declararea lui Mihai Viteazul, Domn al Țării Românești, Domn al Moldovei și Principe al Transilvaniei, drept martir și erou al națiunii române, în semn de recunoaștere și respect pentru idealurile susținute și sacrificiul făcut.




Potrivit proiectului, ceremoniile anuale vor avea loc în data de 27 mai și pot fi marcate de autoritățile centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter cultural-științific.


Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea programelor și manifestărilor, în limita fondurilor disponibile.


Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbatori.


De asemenea, Camera Deputaților a aprobat și proiectul de lege, cu 245 de voturi "pentru", 19 "împotrivă" și 21 abțineri, care are ca obiect de reglementare pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan, martiri și eroi ai națiunii române și a comemorării la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7309 secunde