Migrant iranian, găsit ascuns într-o remorcă. Voia să ajungă în Germania

179
Migrant iranian, găsit ascuns într-o remorcă. Voia să ajungă în Germania - 14augustgarda-1597387772.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au descoperit, ascuns într-un camion condus de un cetățean turc, un cetățean iranian care intenționa să intre ilegal în România.


În data de 13.08.2020, în jurul orei 20.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră de intrare în țară, un cetățean turc în vârstă de 31 de ani, la volanul unui camion cu semiremorcă, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, materiale textile. În urma controlului efectuat în comun de polițiștii de frontieră români și bulgari a fost descoperită ascunsă în semiremorcă, peste paleții cu materiale textile, o persoană de sex masculin. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul este cetățean iranian, are 33 de ani și a recurs la această metodă de a încerca să intre ilegal în țară deoarece intenționa să ajungă în Germania. Totodată, șoferul turc a declarat faptul că nu avea cunoștință despre prezența bărbatului în mijlocul de transport. Cetățeanul descoperit ascuns, șoferul camionului și mijlocul de transport au fost preluați de autoritățile de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun. 


Totodată, cu privire la șoferul turc s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, conform prevederilor O.U.G. 194 / 2002 privind regimul străinilor în România. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.605 secunde