MICROBUZ ȘCOLAR RĂSTURNAT! 13 elevi au fost transportați la spital

103
MICROBUZ ȘCOLAR RĂSTURNAT! 13 elevi au fost transportați la spital - microbuzrasturnat82435900-1489994948.jpg

Articole recomandate

Un microbuz cu 17 elevi s-a răsturnat într-un șant, în această dimineață în jurul orei 8, fiind implicat într-un accident produs pe DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara, pe raza localității Cristur (zona Macon).


Potrivit Agerpres, în microbuz se aflau 18 copii, dintre care 9 au fost transportați inițial la spitalele din Deva și Hunedoara pentru investigații medicale. Ulterior, alți 4 copii au fost duși de părinți la spital pentru un consult de specialitate.

"Microbuzul se deplasa de la Hunedoara spre Deva. Șoferul, un bărbat de 61 de ani, a declarat că, pe fondul oboselii, a ațipit la volan. Autovehiculul a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în șanț", a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Nițu.

De asemenea, la fața locului au ajuns mai multe ambulanțe și mașini ale pompierilor care i-au adus la spital.

Din primele cercetări, microbuzul aparține unei fundații și efectua transportul elevilor la Liceul "Teglas Gabor" din Deva.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8156 secunde