Metodă de tâlhărie neobișnuită: suspectul se dădea polițist și percheziționa victimele

Duminică, 07 Martie 2021
314
Un bărbat de 66 de ani a ajuns în atenția oamenilor legii după ce a găsit o metodă neobișnuită de a tâlhări oameni, pe străzile Constanței: pretindea că este polițist, după care fie îi percheziționa și le sustrăgea banii, fie îi amenința cu un cuțit. Faptele au fost comise în 2019 și la sfârșitul lui februarie 2021.

Cazul a ajuns în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, care au precizat: „În ziua de 25.06.2019, orele 11:30, în timp ce persoana vătămată H.H.M. se afla în parcul de lângă Primăria Constanța, și-a declinat în mod fraudulos calitatea de polițist aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a deposedat-o de suma de 200 de lei, iar pentru a-și asigura scăparea și pentru păstrarea valorilor însușite pe nedrept a amenințat-o cu un cuțit creându-se un prejudiciu în valoare de 200 de lei. De asemenea, în ziua de 28.02.2021, orele 17:30, în timp ce se afla pe strada Soveja, în apropierea City Park Mall, și fiind însoțit de alte două persoane rămase neidentificate, și-a declinat în mod fraudulos calitatea de polițist aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și a procedat la realizarea unei măsuri polițienești cu caracter administrativ, respectiv controlul corporal al persoanei vătămate T.K., ocazie cu care i-au sustras din portofel suma de 35 de lei, pe care i-au remis-o la scurt timp, creându-se un prejudiciu în valoare de 35 de lei, recuperat în totalitate”.

Suspectul a fost reținut. 



Pagina a fost generata in 0.2719 secunde