Mesajul ministrului apărării naționale cu ocazia Zilei Eroilor

116
1
Mesajul ministrului apărării naționale cu ocazia Zilei Eroilor - ministru-1401361855.jpg

Articole de la același autor

Ziua Înălțării Domnului este, prin tradiție, o zi de rugăciune în memoria eroilor națiunii române. Ieri, în toată țara, militarii, alături de cetățeni, aduc omagiul tuturor celor care și-au dat viața în marile războaie din istoria țării noastre. 
"Monumentele închinate eroilor sunt pentru noi locuri sacre. Sunt locuri în fața cărora ne reculegem și le vorbim copiilor noștri despre curaj și despre patriotismul adevărat, dovedit prin fapte. Transmit un gând bun militarilor români care își desfășoară activitatea cu determinare în teatrele de operații, împlinind angajamentele țării noastre asumate în cadrul comunității nord-atlantice. Prin misiunile pe care le execută la standarde impecabile, zi de zi, în condiții de maxim pericol, ei dovedesc că România a înțeles faptul că statutul de membru al NATO nu înseamnă doar beneficii, ci și responsabilități. În teatrele de operații au căzut la datorie 26 de militari români. Gestul lor ne-a învățat încă o dată că libertatea se câștigă greu, iar viitorul copiilor noștri se apără cu sacrificii dureroase", a transmis ministrul Mircea Dușa. 


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3386 secunde