Mai multe ştiri online:

Mesaj de la Jandarmeria Constanța, pentru suporterii prezenți la meciul Viitorului

Ştire online publicată Joi, 18 Octombrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Aproximativ 90 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul și Sepsi Sf. Gheorghe, din cadrul etapei a XII-a a Ligii I. Partida se dispută sâmbătă, 20 octombrie a.c., începând cu ora 21.00, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu. 


Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.30, iar pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Constanța recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porților de acces. De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât și cetățenilor, să manifeste înțelegere față de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej și să răspundă cu solicitudine indicațiilor forțelor de ordine, pentru ca această competiție să se desfășoare în condiții optime de siguranță. 


Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.




- Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă;


- Este interzisă afișarea de inscripții care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență;






Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7376 secunde