€ 4.6635
£ 5.2853
$ 4.1283

Mai multe ştiri online:

Membri ai CSM, scrisoare către Avocatul Poporului. Care este motivul

Ştire online publicată Sâmbătă, 15 Septembrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Mai mulți membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au trimis o scrisoare Avocatului Poporului prin care îi solicită acestuia să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la ordonanța de urgență care reglementează conducerea interimară a Inspecției Judiciare.

Cei șapte membri semnatari ai scrisorii consideră că există riscul ca ordonanța să fie declarată neconstituțională „cu consecința compromiterii unor anchete disciplinare vizând magistrați sau a altor tipuri de verificări și controale ce țin de competența Inspecției Judiciare”.

Aceștia expun mai multe motive care să susțină solicitarea, printre care și retroactivitatea ordonanței de urgență, care dispune, chiar dacă aparent pentru viitor, asupra un fapt trecut și epuizat - vacanța unor funcții de conducere - mandatele conducătorilor Inspecției Judiciare îndrituiți potrivit noii reglementări să asigure interimatul fiind expirate, la momentul intrării în vigoare ei aceștia aflându-se în situații identice cu orice inspector judiciar în funcție de execuție.

„Prin urmare, îndrituirea legală de a asigura interimatul se raportează la un moment trecut, anume susținerea unui examen acum trei ani, iar persoanele determinate indirect se regăsesc în prezent, în aceeași situație cu celelalte”, se precizează în document.

Un alt motiv este acela că ar fi încălcată separația puterilor în stat.

„Dacă s-ar admite că ordonanța de urgență are ca efect ‘prelungirea’ mandatului inspectorului șef care a îndeplinit funcția până la data de 1 septembrie 2018, pe lângă caracterul retroactiv al interpretării, acest lucru ar avea ca efect ‘numirea’ prin efectul legii, de drept, într-o poziție esențială în arhitectura sistemului judiciar. În acest mod este evident că legiuitorul delegat (Executivul. Guvernul) a uzurpat, sub pretextul rezolvării unei situații de urgență, o atribuție esențială a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv aceea de desemnare a conducerii Inspecției Judiciare, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004”, arată membri CSM.

De asemenea, inexistența situației de urgență și emiterea ordonanței de urgență fără a se solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii, într-un domeniu în care există această obligație constituțională, se numără printre motivele invocate de semnatari.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat joi că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind CSM, pentru asigurarea interimatului conducerii Inspecției Judiciare.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 1.4218 secunde