Medic trimis în judecată pentru 185 infracţiuni de luare de mită

Duminică, 25 Octombrie 2020
424
Un medic din Prahova care a fost trimis în judecată pentru 185 de infracţiuni de luare de mită şi trei infracţiuni de spălare de bani, fiind acuzat că a primit de la zeci de persoane bani pentru a le încadra sau pentru a le menţine în grad de invaliditate, a fost condamnat pe fond la închisoare cu suspendare, informează Digi24.


Potrivit datelor postate pe portalul instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe medic la trei ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de patru ani pentru luare de mită în formă continuată şi l-a achitat pentru săvârşirea infracţiunii unice de spălarea banilor faptă din perioada 2009 – 2015.


De asemenea, instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpat a banilor primiţi cu titlu de mită în cuantum de 73.614,255 lei şi l-a obligat pe aceasta la 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat.


Decizia nu este definitivă.


Medicul primar din cadrul Cabinetului Teritorial de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Sinaia, a fost trimis în judecată în mai 2017 de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru 185 de de infracţiuni de luare de mită şi a trei infracţiuni de spălare de bani.


"Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului J.L., medic primar, specialitatea expertiza medicală a capacităţii de muncă în cadrul Cabinetului Teritorial de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Sinaia, cercetat în stare de arest la domiciliu, sub aspectul săvârşirii a 185 de infracţiuni de luare de mita şi a trei infracţiuni de spălare de bani", se arăta într-un comunicat al DGA transmis la acel moment.



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.1891 secunde