Medalii de aur pentru pompierii și polițiștii constănțeni

269
În perioada 12 - 15 iunie, la Mediaș, s-a desfășurat Campionatul Național de Atletism și Cros. La competiție s-au înscris zeci de pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și reprezentanți ai aparatului central, clasamentele fiind stabilite individual, dar și pe arme. Cei care au reprezentat Constanța au făcut cinste județului, ocupând locurile fruntașe de pe podium.

Pompier constănțean, campion național la două probe de atletism
Un pompier constănțean a câștigat titlul de campion național la două probe. Este vorba de plutonier adjutant Gheorghe Romașcanu, din cadrul ISU Dobrogea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Paula Anghel, plutonierul adjutant Gheorghe Romașcanu a participat atât la atletism - proba de 1.500 metri plat, cât și la cros - proba de 3.000 metri, la categoria peste 45 de ani, și la ambele a câștigat titlul de campion național.
La cei 45 de ani ai săi, pompierul constănțean este sportiv de performanță având un palmares impresionant atât la nivel național, cât și internațional. Nu mai departe de anul trecut, el a participat la Campionatele Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor de la New York și a câștigat titlul de vicecampion mondial la proba de atletism 1.500 metri și s-a clasat pe locul IV la proba 3.000 m cu obstacole.
Plutonierul adjutant Gheorghe Romașcanu a reprezentat Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, fiind susținut financiar în această competiție de Asociația Sportivă "Dinamo-Pompierul" Constanța.

Aur și la săritura în lungime
Poliția Constanța se mândrește cu medalia de aur obținută la proba "săritura în lungime" de către agent șef principal Marius Saioc, din cadrul Biroului Criminalistic al Poliției Mangalia. Acesta a participat la categoria 36 - 45 de ani și a obținut un rezultat de 5,76 m.
Conducerea IPJ Constanța îl felicită și îi urează ca și pe viitor să obțină astfel de rezultate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 20 Iunie 2012
Stire din Eveniment : Incendiu lângă Doraly Mall
Pagina a fost generata in 1.3665 secunde