Mașinile înmatriculate în Bulgaria, trase pe dreapta de la 1 ianuarie!

4080
12
Mașinile înmatriculate în Bulgaria, trase pe dreapta de la 1 ianuarie! - masinabulgaria-1323718676.jpg

Cetățenii români care au reușit să fenteze statul român până acum și au preferat să circule cu mașini înmatriculate în alte state pe numele altor persoane, în general în Bulgaria, nu vor mai putea circula cu ele decât 90 de zile.

Într-un timp relativ scurt va intra în vigoare Legea privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În expunerea de motive care însoțește modificarea Ordonanței se spune că "începând cu data de ianuarie 2007, România a eliminat restricțiile referitoare la libera circulație a bunurilor și persoanelor, textul normativ privind perioada de 90 de zile de la introducerea în țară a autovehi-culelor și remorcilor înmatriculate în alte state, deținute de persoane care au sediul sau domiciliul în România nu mai poate fi aplicat în spațiul Uniu-nii Europene". Prin urmare, nimeni nu mai putea controla intrările sau ieșirile din țară a autoturismulor străine.
După aderarea României la Uniunea Europeană, oficialii spun că numărul mașinilor înmatriculate în alte state și care circulă pe teritoriul țării noastre a crescut simțitor, "fenomenul devenind mai pregnant în ultimii doi ani, când cetățenii români au identificat posibilitatea înmatriculării facile cu costuri mici a autovehiculelor pe numele unor persoane fizice sau juridice, în special din Republica Bulgaria".
În același raport se spune că utilizatorii unor asemenea autovehicule înmatriculate în alte state sunt tentați să încalce frecvent normele rutiere și chiar să comită accidente de circulație și să părăsească apoi locul faptei mizând pe dificultățile întâmpinate de autorități pentru identificarea și sancționarea sau tragerea lor la răspundere.
"Astfel, în anul 2009, din cele 10.207 de accidente de circulație grave înregistrate în România, 1.076 (10,54%) au fost produse cu implicarea autovehiculelor înmatriculate în alte state, iar în anul 2010, din cele 9.225 de accidente de circulație grave înregistrate, 1.053 (11,41%) au fost produ-se cu implicarea autovehiculelor înmatriculate în alte state", se precizează în expunerea de motive.
De asemenea, raportat la accidentele de circulație soldate cu victime, în anul 2009 s-au înregistrat 2.514 de accidente de circulație în care au fost implicate autovehicule înmatriculate în alte state, iar în anul 2010 s-au înregistrat 2.587 de asemenea accidente.

Ce acte trebuie să prezinte polițiștilor șoferii mașinilor cu numere de Bulgaria?
Noua lege își propune instituirea obligației persoanelor cu domiciliul, reședința sau, după caz, rezidența normală în România, care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat, de a prezenta, la cererea polițistului rutier, pe lângă documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, un document doveditor al titlului cu care este deținut vehiculul. Acest document va fi însoțit de traducerea în limba română, în original, efectuată de către un traducător autorizat a cărui semnătură a fost legalizată.
Totodată, se propune ca datele refe-ritoare la autovehicul și documentul doveditor al titlului cu care este deținut acesta să fie înscrise în evidența autovehiculelor sau remorcilor înmatricu-late în alte state, care se ține de către Poliția Rutieră. De asemenea, auto-vehiculele și remorcile înmatriculate în alte state, deținute cu orice titlu de persoane care își au sediul, domiciliul, reședința ori rezidența normală în România, pot circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 90 de zile de la data dobândirii titlului și nu mai mult de 90 de zile într-un an calendaristic.
Excepție vor face autovehiculele și remorcile conduse de persoanele menționate în certificatul de înmatriculare, cele cu care se efectuează, în condițiile legii, transport rutier public de mărfuri sau persoane, cele conduse de persoane aflate în raporturi juridice, inclusiv raporturi de muncă cu persoanele menționate în certificatul de înmatriculare sau cele utilizate în baza unui contract de leasing.
Sancțiunile în cazul nerespectării prevederilor legale constau în amenzi (prevăzute în clasele a III-a și a IV-a de sancțiuni), reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.



Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
DORIS GODSTEIN
13 decembrie 2011
Este falsa motivatia ca sunt incalcate drepturi !!!

Circulatia pe drumurile publice impune responsabilitate deplina din partea tuturor participantilor la trafic indiferent de NUMERELE DE INMATRICULARE. Tocmai de aceea ABSOLUT TOTI conducatorii de autovehicule TREBUIE SA POATA FI IMEDIAT si ORICAND IDENTIFICABILI si TRASI LA RASPUNDERE in cazul in care incalca drepturile altor cetateni , fie pietoni, fie conducatori auto.In prezent acest lucru nu este posibil,in cazuri de accidente sau abateri de la reglementarile privind circulatia pe drumurile publice. DE ACEEA SUNT ABSOLUT NECESARE REGLEMENTARI CLARE IN CAZUL AUTOVEHICULELOR CARE NU SUNT INREGISTRATE IN ROMANIA, PENTRU BINELE TUTUROR OAMENILOR CINSTITI ! Felicitari legiuitori, mai bine mai tarziu decat deloc !!!

mihail
13 decembrie 2011
pentru nr 9

ar trebui sa ma pupi in fundeni langa bucuresti ca sa iti dai seama de inteligenta mea mai terchea berchea--- problema e ca sunt prea bun in orice domeniu, si nu doar atat ci pot da si lectii celora ca tine care isi dau cuparerea la comentariile mele! eu comentam articolul tu ma comentezi pe mine- daca am ajuns subiect de comentat inseamna ca sunt vrednic-- un proverb spune asa : 1 mintile stralucite (asa ca a mea), discuta IDEI 2 mintile luminate (asa ca a altora de pe aici) , discuta EVENIMENTE 3 mintile obscure asta sa nu zic intunecate (asa ca a ta) discuta oamenii adica discuta ce am zis eu ai ce a zis alalaltul bla bla bla --- Ideia este ca nu ai cum sa discuti cu mine de pe nivelul tau de incompetenta- oricine ai fi! asa ca sa stii ca sunt si un sofer foarte bun - si nu doar atat in 25 de ani de condus nu am avut nici o zgarietura la masina mea si nu am provocat nici o paguba altora si am cateva sute de mii de chilometri parcursi asa ca mai dute in -- maSINAta!

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2607 secunde